09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Monitorizarea executării planului de acțiuni anticorupție

MUNICIPIU FĂRĂ CORUPŢIE

Informația despre executarea Planului de acțiuni pentru anul 2017

Ședința grupului de lucru de monitorizare a achiziţiilor publice în municipiul Bălţi. 22.01.2018

„Banii Publici sunt şi Banii Mei”. Ședința grupului de lucru de monitorizare a achiziţiilor publice în municipiul Bălţi.

La data de 22 ianuarie 2018 șefa serviciului achiziţii publice a primăriei Bălţi dna Liliana Ceremuş a participat la ședința grupului de lucru de monitorizare a achiziţiilor publice în municipiul Bălţi. Evenimentul a avut loc în cadrul Proiectului „Banii Publici sunt şi Banii Mei” finanțat de NED, proiect implementat de Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER) a cărui partener regional este AO „Asociația pentru Drepturile Omului LEX XXI”. La ședința grupului de lucru pentru monitorizarea achizițiilor publice la nivel local au participat reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Primăriei mun.Bălți, reprezentanţi ai  ONG –urilor locale, activiști civici.

În cadrul acestui proiect, de către 5 organizaţii neguvernamentale locale, sunt monitorizate achiziţiile publice efectuate de autoritățile contractante din ţară.

Scopul acestui proiect este creşterea capacităţii societăţii civile de a monitoriza utilizarea banilor publici.
Dna Liliana Ceremuș, șef al Serviciului Achiziții Publice al Primăriei mun.Bălți, a informat participanții la ședință despre etapele principale ale procedurii de achiziție publică, evidențiind planificarea anuală a achizițiilor, publicarea anunțului de intenție,  pragurile procedurilor inițiate și cele de publicare obligatorie în Buletinul Achizițiilor Publice, principalele tipuri de proceduri de achiziție aplicate, structura documentației de atribuire, sarcinile membrilor grupului de lucru etc.

Unele momente au fost exemplificate cu situații reale, din experiența Grupului de lucru pentru achiziții publice al Primăriei mun.Bălți.

S-a vorbit despre principiul transparenței, principiu respectat de Primăria mun.Bălți prin faptul că materialele aferente procedurilor de achiziție publică sunt publicate pe pagina oficială a Primăriei mun.Bălți balti.md inclusiv, anunțuri de participare la licitații, documentația de atribuire, rapoarte lunare privind atribuirea contractelor, contracte (inclusiv cele de valoare mică) și rapoarte trimestriale/semestriale/anuale privind monitorizarea contractelor încheiate de direcțiile și secțiile Primăriei mun.Bălți.
La finalul prezentării, dna Ceremuș a răspuns la întrebările formulate de activiștii civici și de reprezentantul Asociației ”Promo-Lex”.

Reprezentanta Consiliului Concurenței, dna Cucu Ala, în parteneriat cu AO „Asociația pentru Drepturile Omului LEX XXI”, a informat activiștii civici și reprezentanții ONG –urilor locale din mun. Bălți cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei.

Participanţii la eveniment au fost informaţi referitor la atribuţiile Consiliului Concurenţei, cazurile frecvente privind încălcarea legislaţiei concurenţiale pe care le-a examinat Consiliul în domeniul achiziţiilor publice, penalitățile aplicate, politica de clemență etc.

Dna Cucu a răspuns la întrebările pe care le-au avut participanţii implicaţi în monitorizarea achizițiilor publice în municipiiul Bălţi.

Dna Diana Grosu, reprezentantul AO „Asociația pentru Drepturile Omului LEX XXI”, a menționat în cadrul acestui eveniment că este necesar mediatizarea activității Consiliului Concurenței în regiune, fapt ce va duce la o mai bună colaborare cu instituțiile implicate în procesul achizițiilor publice, o mai eficientă demascare a cazurilor de concurență neloială și înțelegerilor de cartel etc.

Doamna Grosu, la finalul ședinței grupului de lucru, a accentuat importanţa implicării active a cetățenilor în monitorizarea cheltuirii banilor publici şi a încurajat participanții să se implice activ în grupurile de lucru pentru achiziții publice şi să nu rămână indiferenţi la modul cum sunt cheltuiţi banii publici, bani care provin din contribuţiile fiecăruia dintre noi, cetăţeni ai Republicii Moldova.
4
3
7
8

Impedimente în implementarea măsurilor anticorupție la nivel local. 17.03.2017

Vineri, 17 martie, 2017, în incinta Primăriei mun. Bălți, a fost organizată o masă rotundă cu genericul: “Impedimente în implementarea măsurilor anticorupție la nivel local”. Activitatea a fost realizată in cadrul proiectului “Transparența și responsabilitatea autorităților publice prin activități comune ale mass-media și ONG-urilor locale/regionale”, implementat de către Centrul Național CONTACT din sursele financiare a UE în parteneriat cu Primăria mun. Bălți și Asociația Femeilor de Afaceri.  Având ca scop prezentarea progreselor și discutarea problemelor legate de implementarea Planului strategic local de acțuini anticorupție și de integritate a Primăriei mun. Bălți, activitatea a întrunit reprezentanți ai APL, Consiliului Municipal, ONG-uri locale, mass-media, societatea civilă.
1488-1
Prezent la masa rotundă, d-nul Igor Șeremet, primar interimar al municipiului Bălți, a menționat despre importanța elaborarii Planului strategic local de acțiuni anticoruție și integritate și a vorbit despre avantajele pe care le va avea Primăria mun. Bălți în urma implementării lui.

Dl Șeremet a informat participanții că în prezent, se caută parteneri de dezvoltare și îndată ce vor fi identificare resurse financiare Planul de acțiuni va deveni un document aplicativ și nu unul declarativ.

În continuare, d-na Tatiana Puga, Președinta Asociației Femeilor de Afaceri, a făcut o scurtă prezentare a activităților realizate în cadrul proiectului, inclusiv a programului de instruire la care au participat activ atât funcționarii publici cu funcții de decizie cât și cei cu funcție de execuție.

Dumneaei a subliniat importanța implicării  reprezentanților direcțiilor Primăriei, societății civile și mass-media în elaborarea și monitorizarea Planului de acțiuni anticorupție, fapt ce va contribui la aplicarea cu succes în practică.

D-na Irina Serdiuc, Secretarul Consiliului și al Primăriei mun. Bălți a vorbit despre importanța transparenței activității funcționarilor publici, pentru a recăpăta încrederea bălțenilor în capacitatea APL de a le soluționa problemele. D-na Serdiuc a relatat despre activitatea grupului de lucru, care are responsabilitatea de a monitoriza și evalua  procesul de implementare a Planului de acțiuni, despre primele rezultate și impedimente în procesul de realizare.

La sfîrșitul discursului d-ei și-a exprimat dorința dezvoltării unui dialog constructiv între APL, agenții economici, și societatea civilă în beneficiul întregii societăți.

Ruslan Mihalevschi, redactor-șef al ziarului local “SP”, care de altfel a fost partener media la implementarea proiectului, a vorbit despre mediatizarea implementării Planului de acțiuni anticorupție și despre monitorizarea administrației publice în executarea Legii privind  accesul la informație. Deasemenea a prezentat  unele exemple de adresări către APL în perioada respectivă, și date statistice privind respectarea timpului în care organele de conducere vin cu soluții la rezolvarea problemelor bălțenilor.

Activitatea s-a încheiat cu o rundă de întrebări, răspunsuri, propuneri din partea celor prezenți, timp în care s-a pus accentul pe o implicare mai activă a APL în combaterea flagelului corupției în municipiul Bălți și o colaborare mai eficientă cu societatea civilă.

Last updated: februarie 27, 2018 at 11:18 am