Omagierea lui Şevcenko în mun. Bălţi, ediţia a XXIV
La data de 9 martie 2017, în ziua de naştere a marelui poet, prozator, pictor, etnograf Taras Şevcenko, în mun. Bălţi a fost lansat un set de activităţi cu acest prilej. Ediţia a XXIV-a omegierii lui Taras Şevcenko este organizată de către Centrul de cultură şi limba ucraineană a USB A. Russo, Comunitatea Ucrainenilor din Moldova „ZAPOVIT – MOŞTENIRE” şi Consulatul Republicii Ucraina în mun. Bălţi. Sărbătoarea a început cu depunerea de flori la bustul poetului în „Scuarul Taras Şevcenko”.
Flori au depus: consulul Ucrainei la Bălţi dl Sveatoslav Draci, preşedintele comunităţii ucrainene dl Mihail Crîjanovschi, profesorii şi studenţii USB, elevii gimnaziului nr. 9 din Bălţi.
Draci a marcat rolul comunităţii ucrainene în păstrarea şi valorificarea culturii, tradiţiilor şi limbii ucrainene pe teritoriul municipiului şi conlucrarea fructuoasă cu administraţia publică locală.