08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Mereu firească în orice rol. 75 de ani a împlinit Lidia Noroc-Pînzaru.

//
Comentariu0

Lidia Noroc-Pînzaru, artistă emerită a Republicii Moldova. Născută în s. Ustia, raionul Glodeni, a absolvit Institutul pedagogic «Alecu Russo» din Bălți. A venit la Teatrul Muzical-Dramatic «V. Alecsandri» din Bălți direct de pe băncile școlii medii, avînd doar experiența teatrului de amatori.

A debutat pe scena bălțeană în anul 1959 în rolul lui Ionică (băiețașul din piesa lui Gheorghe Timofte «Jertfa»). Regretatul regizor, primul conducător artistical teatrului Boris Harcenco i-a mai oferit prilejul de a juca în travesti – l-a prezentat pe Efimcic în piesa lui Boris Gorbatov «Tinerețea părinților».

Pentru performanța scenică atinsă cu prilejul  prezentării rolului Alexandrei Soloviova din comedia lui Alexandr Larev – «Cum au iubit ei», actrița a obținut, chiar în prima stajiune, un premiu special. Alături de Mihai Volontir, Iulian Codău, Mihai Ciobanu, Mihai Gîrnu și alții – își croiește o frumoasă biografie scenică, jucînd roluri de dramă și comedie.

Cum scria despre Lidia Noroc-Pînzaru Ion Gheorghe Șvitchi în cronicile despre Teatrul bălțean ”…Mereu firească în orice rol, comic sau dramatic, mare sau mic, actrița îi dăruie fiecărui personaj scenic suflet din sufletul ei. Promotoarea scenei bălțene dispune de o bogată gamă de nuanțe, selectate cu deosebită sensibilitate artistică».

Expuse poze din următoarele spectacole:

«Comedia erorilor» de U. Șekspir, 1964; Ionică, «Jertfa» de G. Timofte, 1959; Zarema, «Bărbatul soției mele» de G. Hugaev, 1967; Dimka, «Năzdrăvăniile lui Dimka», M. Lvovschii, 1974; Ieraha, «Al nouălea cucernic» le E. Iurandot, 1976; Odochia din spectacol cu acelaș nume de I. Puiu, 1980.

La frumoasa vîrstă de 75 de ani Lidia Noroc-Pînzaru a fost omagiată de conducerea primăriei mun. Bălți, colegi din domeniul culturii, prieteni, admiratorii talentului unei actrițe, mamă, bunică, femeie care este un exemplu pentru tînăra generație.

Sursa video a. 2017: tvbalti.md

Last updated: decembrie 11, 2017 at 12:47 pm

Lasă un Răspuns