Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală
DRAGI CONCETĂȚENI,
Luna februarie se deschide printr-o sărbătoare națională semnificativă – Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală. E o modalitate frumoasă de confirmare a valorilor democratice și de apreciere a meritelor persoanelor care activează în domeniul APL. Or, buna organizare și funcționare a Statului este imposibilă fără recunoașterea și încurajarea diversității locale. Libertatea de decizie acordată la acest nivel favorizează dezvoltarea echilibrată, durabilă a societății; stimulează valorificarea resurselor locale, a inițiativelor și cooperărilor avantajoase. Doar așa se poate crea un sistem administrativ eficient și competitiv.
Stimați colegi din administrația publică locală,
membri ai Consiliului Municipal și angajați ai Primăriei,
În calitatea mea de primar, cunosc din interior complexitatea acestui mecanism numit administrație publică locală și rolul lui de liant între Cetățean și Stat. Cu atât mai mare îmi este aprecierea și recunoștința pentru efortul, responsabilitatea și dăruirea cu care răspundeți provocărilor zilnice. Contribuția fiecăruia dintre Dumneavoastră în gestionarea și rezolvarea treburilor publice în folosul comunității bălțene este evidentă. Vă mulțumesc pentru profesionalism și dedicație. Sunt ferm convins că doar colaborarea echilibrată între toate componentele APL și preocuparea sinceră a noastră, a tuturor, pentru bunăstarea cetățenilor pot garanta dezvoltarea durabilă (economică și culturală) a municipiului, astfel asigurându-i un Viitor.
Vă urez sănătate, prosperitate, energie constructivă și suficiente prilejuri de satisfacție în activitatea pe care o desfășurați!
Cu respect și apreciere,
Renato USATÎI,
primarul mun. Bălți