Un nou proiect – o nouă experiență
Luni, 29 iulie 2019, în cadrul Centrului medico- social „REBECA” (str. Decebal, 99A) a avut loc lansarea proiectului „Servicii integrate- vârstnici în siguranță”. Autorii proiectului- Centrul medico- social „REBECA”. Elena Adașan, directorul centrului, a vorbit despre principalele obiective ale proiectului, printre care se enumeră:
*crearea Centrului de instruire pentru rudele persoanelor dependente de casă/ pat și sporirea capacităților acestora privind furnizarea de îngrijiri sociale/ medicale/ integrate la domiciliu;
*Crearea Clubului seniorilor vârstnici, socializarea și capacitarea acestora privind sensibilizarea comunității la problemele persoanelor dependente de grija altora, la necesitatea de implicare a membrilor comunității în îngrijiri sociale/ medicale/ integrate, precum și la necesitățile implicării în colectarea de fonduri pentru acest scop.
În cadrul evenimentului au fost prezenți șefii direcțiilor Primăriei mun. Bălți, directorii asociațiilor obștești și centrelor sociale.
Acest proiect este parte componentă a Programului de granturi mici în cadrul proiectului „Calitate și accesibilitate a serviciilor de îngrijiri medico-sociale la domiciliu în Republica Moldova 2019-2022”, implimentat de către Caritas Czech Pepublic în colaborare cu Asociația Obștească HOMECARE , cu Asociația Obștească Pro- Development, cu suportul financiar al Republicii Cehe prin programul „Cooperare cehă de dezvoltare”.
Centrul medico-social „REBECA”, în frunte cu Elena Adașan, funcționează din anul 2013 și se află în subordonarea Primăriei mun. Bălți.