Mesaj de felicitare din partea primarului municipiului Bălți cu prilejul Zilei Ocrotirii Copilului
Dragi copii! Stimați părinți și bunici!
În această zi de sărbătoare primiți sincere felicitări prilejuite de Ziua internațională a copilului – 1 iunie! Este sărbătoarea bucuriei, bunătății, atenției și dragostei – tot ce este necesar copiilor noștri pentru o viață fericită!
Copiii sunt întruchiparea speranțelor noastre, a viitorului nostru! Ei sunt sensul vieții, a fericirii și a bogăției noastre! Toți noi avem o datorie – de a le oferi tuturor copiilor cât mai multă atenție, grijă, dragoste, de a le face viața lor cât mai fericită, luminoasă, frumoasă și memorabilă! Pentru ei trăim și muncim, dându-le toată căldura noastră, toată dragostea și atenția noastră!
Vă garantez că, și pe viitor, sarcina mea de bază va fi de a crea în municipiu condiții pentru dezvoltarea multilaterală a tinerei generații, formarea unei atmosfere speciale de grijă, dragoste, securitate pentru fiecare copil! Viitorul nostru aparține copiilor noștri!
Îndeosebi mulțumesc părinților, care creează condiții pentru sănătatea, bunăstarea și succesul copiilor. Mulțumesc profesorilor, care îi ajută să-și găsească talentele și capacitățile! Fie ca înțelegerea reciprocă și armonia să domnească întotdeauna în familiile și casele voastre!
Dragi copii!
Vă felicit cu drag de Ziua internațională a copilului! Fie ca această zi să vă ofere multe clipe vesele și o bună dispoziție! Vă doresc o vacanță fascinantă și interesantă, aventuri frumoase de vară și împlinirea celor mai sacre dorințe!
Nicolai Grigorișin,
Primarul municipiului Bălți