08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Mecanismele de aplicare a legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, aprobate de Guvern

//
Comentariu0

Modul de calculare, de raportare, de determinare și de stabilire a salariului angajaților din sectorul bugetar a fost aprobat de Executiv. Astfel, pentru implementarea eficientă a reformei salarizării au fost elaborate o serie de regulamente privind modul de determinare a perioadei de vechime în muncă pentru stabilirea treptelor de salarizare, a sporului de performanță, a salariului pe oră, dar și cel mediu lunar pentru angajații în sectorul bugetar.

Seminar-instruire privind aplicarea legii noi despre salarizare s-a desfășurat luni, la 17 decembrie 2018, în incinta primăriei mun. Bălți. Organizatorii seminarului au prezentat participanților – managerilor și contabililor înstituțiilor sectorului bugetar – mecanismele principale de aplicare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și Hotărîrea Guvernului „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar” (aprobată în ședința Guvernului din 12.12.18).

Potrivit art.10 din Legea nr.270/2018, salariul lunar este constituit din: a) partea fixă, compusă din:  salariul de bază (art.12);  sporul lunar pentru gradul profesional (art.13 și anexa nr.2);  sporul lunar pentru deținerea titlului științific şi/sau ştiinţifico-didactic (art.14);  sporul lunar pentru deținerea titlului onorific (art.15); b) partea variabilă, care cuprinde:

sporul pentru performanță (art.16 din Legea nr.270/2018 și anexa nr.3 din proiectul de HG);

sporuri cu caracter specific (art.17 din Legea nr.270/2018 și anexa nr.4 din proiectul de HG).

Derogare: Salariul lunar al persoanelor cu funcții de demnitate publică şi al personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică se constituie doar din partea fixă.

Suplimentar, tot personalul din unitățile bugetare poate beneficia de:

-sporul de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile

(art.18 din Legea nr.270/2018 și HG nr.152 din 19.02.2004 care stabilește cuantumurile acestui spor)

-sporuri pentru munca suplimentară, pentru munca de noapte şi/sau pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare şi/sau în zilele de repaus (art.19 din Legea nr.270/2018 și art. 103-105, 157, 158 și 159 din Codul muncii)

-supliment pentru participare în proiecte de dezvoltare în domeniul de competență în cadrul unității bugetare în care este angajat (art.20 din Legea nr.270/2018)

-premii unice (art.21 din Legea nr.270/2018)

Last updated: decembrie 18, 2018 at 17:12 pm

Lasă un Răspuns