La Primăria municipiului Bălți are loc o sesiune dedicată prevenirii violenței
🔵 Astăzi, 17 aprilie 2026, în incinta Primăriei municipiului Bălți se desfășoară Sesiunea de pilotare a Modelului Integrat de Prevenire a Violenței.
🟠 Evenimentul este organizat de Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, cu sprijinul Uniunea Europeană, UN Women Moldova și UNICEF, în colaborare cu parteneri locali.
👉 Scopul activității este testarea și adaptarea la nivel local a unui mecanism eficient de prevenire și intervenție în cazurile de violență, prin consolidarea cooperării între instituțiile publice, serviciile specializate și organizațiile societății civile.
🔷 La sesiune participă reprezentanți ai autorităților publice locale, ai instituțiilor sociale, medicale și educaționale, ai poliției, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
🔵 Primăria municipiului Bălți susține inițiativele care contribuie la creșterea siguranței și protecției comunității.




















