08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

La moment, în municipiul Bălți, activează trei centre de cazare temporară a refugiaților din Ucraina

//
Comentariu0

Decizia a fost adoptată de către membrii Comisiei pentru situații excepționale mun. Bălți la ședința din 5 martie 2022.

Conform prevederilor Comisiilor naționale și municipale de sănătate publică, începând cu data de 9 martie 2022 „Instituţiile de învăţământ general, de învăţământ profesional tehnic şi superior vor activa în regim obişnuit, cu prezenţă fizica, cu respectarea măsurilor de precauţie în vigoare, conform instrucţiunilor aprobate prin hotărârile CNESP”.

În legătură cu acest fapt, căminele instituțiilor de învățământ profesional tehnic, spațiile cărora erau prevăzute, la necesitate, ca locuri suplimentare pentru cazarea temporară refugiaților, nu vor mai putea presta serviciile corespunzătoare. Prin hotărârea ministerului de profil, în calitate de centre de cazare temporară a refugiaților din Ucraina au fost înregistrate doar 3 instituții din municipiu: ÎM „Hotelul „Bălți”” (120 locuri), căminul „Meridian” a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (86 locuri) și Centrul de educație medicală continuă a personalului medical și farmaceutic cu studii medii (76 locuri). Suplimentar, căminul Școlii profesionale nr. 3 a oferit 20 de locuri de cazare, ca rezervă. Cazarea, refugiaților din Ucraina, în centrele sus-menionate se efectuează gratuit.

Conform informației oferite de șeful adjunct al Direcției situații excepționale Bălți, Igor Grigoraș, în municipiu sunt cazați 483 migranți din Ucraina, 160 de locuri sunt libere, iar statutul de refugiat l-au obținut doar 9 persoane.

Șeful Direcției generale asistență socială și protecția familiei a Primăriei municipiului Bălți Veronica Munteanu a menționat despre problemele cu care s-au confruntat în ultimele zile: necesitatea a două unități de transport, a măștilor de protecție, lengeriei de pat și, de contractare a unei întreprinderi ce va presta servicii de curățare a hainelor/ lengeriei.

Veaceslav Batîr, directorul IMSP „Centrul medicilor de familie Bălți”, a informat că instituția prestează servicii de asistență medicală tuturor refugiaților care au solicitat ajutor. Cei cazați în sectorul privat de locuințe, trebuie să se adreseze, în mod obligatoriu, medicilor de familie pentru a stabili necesitățile speciale ale pacienților cu boli cronice (diabet zaharat, tuberculoză, etc.).

Șeful adjunct al Inspectoratului de poliție Bălți Marian Burlacu a făcut un apel către voluntarii, ce activează în centrele de cazare temporară a refugiaților din Ucraina, de a elobora informații despre statutul migranților din Ucraina, care sunt cazați în centre, și care este perioada estimată a șederii acestora în municipiul Bălți.

Veaceslav Chișlari, directorul Centrului de sănătate publică, a confirmat că în rândurile migranților  refugiați din Ucraina nu a fost confirmat niciun caz de COVID-19 și a reamintit mebrilor CSE despre posibilitatea vaccinării gratuite împortiva COVID-19 a migranților din Ucraina, a testării gratuite la COVID, cu ulterioara eliberare a QR-codului, pentru doritorii de a pleca în țările UE.

 

Last updated: martie 22, 2022 at 13:48 pm

Lasă un Răspuns