Începând cu 01 iunie 2024 va fi limitată circulația automobilelor care prestează servicii de instruirepractică de conducere a vehiculelor
În temeiul dispoziției nr. 109 din 26.03.2024, luând în considerare propunerile parvenite în cadrul consultărilor publice, începând cu 01 iunie 2024 va fi limitată circulația automobilelor care prestează servicii de instruirepractică de conducere a vehiculelor în zilele de luni până vineri de la orele 07:30 până la 10:00 și de la orele 16:30 până la 18:30 pe următoarele segmente de drum ale mun. Bălți:
- Decebal – de la intersecția cu str. E. Colesov până la intersecția cu str. Șt. cel Mare;
- Șt. cel Mare – de la intersecția cu str. 31 August până la intersecția cu str. M. Viteazul.
Aceste măsuri au fost aprobate cu scopul îmbunătățirii fluenței și asigurării siguranței circulației pe drumurile publice a mun. Bălți.