piața Independenței, 1
08:00 - 17:00
(0231) 2-64-50
  • Русский
  • Au fost introduse modificări în planul lucrărilor de reparație și întreținere a străzilor și podurilor din mun. Bălți pentru anul 2021

    //
    Categories

    La 22 septembrie, primarul interimar al municipiului Bălți Tatiana Dubițkaia a semnat dispoziția nr. 177, potrivit căreia s-au introdus modificări în dispoziția primarului nr. 12 din 02.02.2021 „Cu privire la aprobarea planului lucrărilor de reparație și întreținere a străzilor și podurilor din mun. Bălți pentru anul 2021”.

    În total, 46 milioane 170 mii 300 lei sunt prevăzuți pentru lucrările de reparații și întreținere a străzilor și poduri, din care 20 milioane 290 mii 200 lei – din transferuri cu destinație specială, 7 milioane 26 mii 500 lei – din venituri proprii și 18 milioane 853 mii 600 lei – din împrumutul bancar.

    Astfel, programul de finanțare bugetară: „Dezvoltarea drumurilor” prevede 38 milioane 412 mii 200 lei, din care 20 milioane 290 mii 200 lei – din transferuri cu destinație specială și 18 milioane 122 mii 200 lei – din împrumutul bancar, ce se distribuie în felul următor:

    *reparația capitală a str. Independenței (etapa I, sectorul de la str. Pușkin până la str. Stamati) – 3 milioane 115 mii lei;

    *reparația podului de pe str. Gogol – 3 milioane 699 mii lei;

    *reparația trotuarului pietonal de pe str. Bulgară – 9 milioane 712 mii lei, dintre care 8 milioane 408 mii lei sunt transferuri cu destinație specială și 1 milion 304 mii lei – din împrumutul bancar;

    În planul respectiv s-au mai adăugat următoarele:

    *restabilirea stratului de rezistență a îmbrăcămintei din beton asfaltic și reparația trotuarului pietonal de pe str. 1 Mai (de la str. Ștefan cel Mare până la bd. Mihai Eminescu) – 2 milioane 57 mii lei;

    *reparația capitală a învelișului pietonal a căilor de acces de pe str. Ștefan cel Mare către str. Dostoievski – 304.000 lei etc.

    Suma neutilizată a împrumutului bancar acordat este de 731 400 lei.

    Leave a Reply


    Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.