Modelul de transport – un instrument puternic pentru o planificare urbană eficientă. Dezvoltarea durabilă a transportului mun. Bălți
Realizarea proiectului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare „Troleibuze moderne pentru mun. Balți”, etapa a II-a, presupune elaborarea și dezvoltarea unui model de transport al municipiului, precum și instruirea utilizatorilor finali.
Victoria Naumenko, despre principalele obiective ale instruirii pentru specialiștii din domeniul planificării și modelării transportului:
În perioada 13-14 iulie, în municipiul Bălți, în cadrul proiectului „Elaborarea Planului de dezvoltare durabilă a transportului public în municipiul Bălți”, se organizează cursuri de instruire pentru specialiștii din domeniul planificării și modelării transportului din municipiu.
Daniel Wolf, manager de proiect:
În ziua de 13 iulie, participanții training-ului, printre care: șefii companiilor private de transport, administrația ÎM „Direcția de troleibuze din Bălți”, un student al colegiului de transport, specialiști de profil ai Direcției gospodărie comunală și șeful Direcției juridice, conform Contractului încheiat cu firma de consultanță DORNIER, coordonatorul proiectului din cadrul primăriei, Vitalie Balan, au primit cunoștințe teoretice în domeniul modelării transporturilor. Specialiștii certificați în domeniul transportului Daniel Wolf, manager de proiect de la A / PLUS / S și Alexandr Fediușin au vorbit despre planificarea și modelarea transportului, structura modelului de transport, sarcinile și obiectivele modelării transportului. Pe 14 iulie, specialiștii vor începe lucrările practice, se vor familiariza cu interfața și obiectele rețelei de transport, vor folosi modelul pentru a îmbunătăți sistemul de transport al municipiului Bălți, vor planifica al 2-lea modul de instruire. „DORNIER într-un consorțiu cu compania A / PLUS / S dezvoltă acest plan pentru dezvoltarea durabilă a transportului public în Bălți”, a menționat D. Wolf. „Cred că decizia corectă a orașului ne oferă posibilitatea de a realiza acest proiect și de a participa la dezvoltarea viitorului transport în oraș. Datorită dvs, orașul se îmbunătățește și calitatea transportului la fel”.
Proiectul este conceput pentru 16 luni, în toamnă se va pregăti un model de transport, după care se va evalua situația transportului și se vor primi propuneri specifice privind creșterea rețelei de transport public, amplasarea semafoarelor, stațiilor, numărul unităților de transport, rețeaua de rute, care implică zona suburbană în sistemul de transport unificat al municipiului și, în cele din urmă, se va elabora o strategie pentru dezvoltarea durabilă a transportului public mun. Bălți. Potrivit lui Daniel Wolf: „Modelul de transport este cea mai bună soluție pentru o planificare urbană eficientă. Vom crea un model de transport, vom introduce datele într-o bază de date electronică și le vom preda orașului, astfel încât să fie mai convenabil să le rezolvăm pe toate în viitor.”