09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Toată experiența Moscovei este la dispoziția municipiului Bălți

//
Comentariu0

Această idee a fost exprimată în mod repetat de către Dmitri Kojaev, Șef al Direcției țărilor CSI, țărilor baltice și susținerea compatrioților din străinătate a Departamentului relații externe economice și internaționale a Guvernului Moscovei, în cadrul întrevederii oficiale care a avut loc în primăria mun. Bălți la 23 noiembrie 2017.

Tema principală a întrevederii a fost Forumul de Cooperare „Moscova-Bălți-Republica Moldova”, care nu a avut loc din motivul interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a delegației oficiale, în componența reprezentanților Guvernului Moscovei, experților din domeniul urbanismului și gospodăriei comunale, precum și a cercetătorilor filologi. Pentru toți membrii delegației, interdicția a fost un adevărat șoc.

În cadrul discuțiilor, domnul Cojaev a prezentat reprezentanților mun. Bălți adresarea venită din partea domnului Serghei Ceriomin, Ministru în Guvernul Moscovei, Șef al Departamentului relații externe economice și internaționale, care urma să fie prezentată la deschiderea lucrărilor Forumului. În adresare s-a menționat că „Moscova susține și dezvoltă relații de cooperare cu multe orașe și regiuni din lume. Fără nici o îndoială, Republica Moldova este unul dintre cei mai de perspectivă parteneri ai capitalei Federației Ruse și aceasta o confirmă faptul că R. Moldova în ultimii ani deține poziții ferme în primii zece parteneri în schimburile comerciale bilaterale”.

Cooperarea comună va continua. Specialiștii din mun. Bălți au fost invitați pentru un schimb de experiență continuu și sunt așteptați să participe la toate forumurile, conferințe, întrevederi de afaceri care vor avea loc în Moscova.

La întrevedere au participat: Ghenadie Curhin, Șef al Serviciului evenimente internaționale și expoziții, Centrul de Cooperare Internațională din Moscova, precum și reprezentanți ai municipiului: Igor Șeremet-primar interimar al mun. Bălți, Leonid Babii-viceprimar al mun. Bălți, consilieri municipali – Elena Grițco, Nicolai Grigorișin. Igor Basistîi și Svetlana Cudreașova, șef al Direcției arhitectură și contrucții-Veaceslav Coada, Director al ÎM  „Gospodăria locativ comunală Bălți”-Tatiana Parascan și Svetlana Novicova-Director al ÎM „Amenajarea teritoriului și spații verzi Bălți”.

Last updated: noiembrie 24, 2017 at 12:33 pm

Lasă un Răspuns