08:00 - 17:00
(0 231) 2-23-48
piața Independenței, 1

Laptopuri performante și Certificate de Excelență pentru profesorii din nordul țării la Gala „Profesor Inovator Tekwill – 2021”

//
Comentariu0

Comunicat de presă

Profesori mai pregătiți pentru disciplinele viitorului și elevi mai curioși de a studia domeniul tehnologiilor informaționale! Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” – cel mai revoluționar proiect educațional din țară. Pentru a continua investirea în educația cadrelor didactice, în această vară, s-a desfășurat un program de dezvoltare a abilităților profesorilor, pentru a obține mai multe competențe necesare procesului de predare, iar la Gala „Profesor Inovator Tekwill – 2021” de la Bălți, rezultatele fulminante ale acestora au fost apreciate cu Certificate de Excelență și laptopuri performante.

Evenimentul este organizat de către proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”, implementat de proiectul TEKWILL, în cadrul Asociației Naționale a Companiilor TIC (ATIC), cu susținerea financiară a partenerilor externi de dezvoltare – USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.

Patru profesori din regiunea de nord a țării s-au învrednicit de titlul „Profesor Inovator Tekwill”, printre care și profesoara Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Bălți dna Crihan Diana, datorită faptului că au urmat cu succes programul de formare continuă, iar la finalul cursului au realizat lucrări complexe, care atestă munca titanică, perseverența și implicarea în promovarea profesiilor viitorului. La fel, cadrele didactice au primit laptopuri performante pentru a realiza procesul de predare – învățare la cel mai înalt nivel, prin utilizarea tehnologiilor informaționale de ultimă generație.

Ana Chirița, directoare, Proiecte Strategice, ATIC: „Acum la Bălți celebrăm cele mai frumoase reușite care ghidează în profesiile viitorului. Tehnologiile s-au dezvoltat într-un timp alert, iar în 2020 – IT-ul s-a extins enorm de mult, încât nu ne putem imagina o profesie care să nu necesite abilități digitale. În prezent, fiecare companie activă din domeniul IT are o necesitate acută de specialiști bine-pregătiți, care știu să gestioneze cu agilitate acele profesii ale viitorului și care pot să aducă o valoare adăugată în toată țara. Din acest motiv, continuăm să investim în educație și pregătirea cadrelor didactice, pentru că ne dorim o generație de profesioniști mai pregătiți pentru piața muncii.”

Alexandru Roșca, Șeful secției politici educaționale și management, Direcția Învățământ, Tineret și Sport din Bălți: „Susținem cadrele didactice în dezvoltarea abilităților în rândul elevilor, pentru că suntem convinși că o generație de viitori profesioniști începe cu educația din școală. Noul model educațional pe care îl trăim ne-a servit ca un exercițiu moral, iar profesorii nu au încetat să-și exercite munca cu dedicație, interes și multă perseverență. Avem în față oportunități grandioase, vom continua să oferim toată susținerea pentru a dezvolta educația, iar școala să fie prima care să implementeze tot ce este nou.”

Programul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de proiectul TEKWILL, în cadrul Asociației Naționale a Companiilor TIC (ATIC), cu susținerea financiară a partenerilor externi de dezvoltare – USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.

Madelene Eichhorn, Secretar II/ Manageră de Programe – Analistă Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în RM: „Suntem bucuroși pentru posibilitatea de a sprijini proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” ca fiind unul dintre principalele proiecte naționale care transformă educația din Republica Moldova. Introducerea disciplinelor STEM în diferite sectoare inclusiv în cel al educație reprezintă cheia pentru viitor. Atunci când copiii dobândesc noi competențe, de care ei au nevoie pentru viitor, pentru oportunități și pentru locuri de muncă, vor putea să creeze un viitor mai bun pentru ei înșiși dar și pentru comunitățile din care fac parte. Suntem mândri că în acest an școlar, 20.000 de copii din întreaga țară, dintre care aproape 1.100 sunt din Bălți, vor beneficia de curricula școlară inovatoare ce ține de profesiile viitorului.”

Promovarea educației în domeniul IT racordată la necesitățile pieței muncii și inovațiilor din domeniul TIC  este susținută și de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) din Bălți.

Ion Bodrug, Președintele Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI): „Pentru a avea o pregătire bună a tinerilor de astăzi, avem nevoie de profesori care au competențe mult mai serioase pentru domeniul și industria TIC. Avem nevoie de cadre didactice pentru a educa o generație pregătită pentru provocările care ne așteaptă. Pandemia își lasă amprentele, iar digitalizarea servicilor și competențelor a accelerat, fapt pentru care trebuie să folosim aceste oportunități, să muncim alături de partenerii de devoltare și să devenim mai competitivi, mai profesioniști în tot ceea ce facem.”

În luna decembrie 2021, alți 200 de profesori care fac parte din programul „Tekwill în Fiecare Școală” au beneficiat de laptopuri performante pentru a preda disciplinele opționale în școlile din țară

„Tekwill în fiecare școală” și-a luat angajamentul că până în anul 2024, peste 90% dintre liceele din toată țară să fie membre ale comunității. Cursurile predate în cadrul acestei inițiative sunt plasate pe o platformă de eLearning – tekwill.online – care este destinată profesorilor și elevilor de liceu, iar până în prezent, aproximativ 20.000 de elevi din clasele 7-12 s-au înscris deja. Fiecare curs cuprinde 34 de lecții, ceea ce permite studierea acestora în decursul a unui an academic, iar fiecare lecție săptămânală include resurse educaționale de tip text digital, video, exerciții de simulare, teste interactive de evaluare, iar pentru promovarea este nevoie să fie elaborat și un proiect final.

Prima întrunire a avut loc în data de 11 februarie 2021 în sala de conferințe 101, primăria municipiului Bălți, cînd  a fost prezentat  programul „Tekwill în fiecare școală” organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și Proiectul „Tekwill”.

În cadrul evenimentului au fost împărtășite succesele profesorilor și elevilor care sunt deja membri ai programului. La fel, au avut loc și scurte sesiune de informare despre cursuri digitale interactive: Design grafic, Proiectarea și Dezvoltarea Web și Programarea Algoritmilor în C / C ++, dar și planurile de dezvoltare ale inițiativei

Last updated: octombrie 12, 2021 at 15:12 pm

Lasă un Răspuns