09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Continuă implementarea cu succes a proiectului de revitalizare urbană în mun. Bălți

//
Comment0

În luna iunie continuă activitățile din cadrul proiectului „Crearea unui spațiu de interacțiune comunitară în Gimnaziul „A. I. Cuza” din municipiul Bălți”. La 12 iunie a fost organizată o ședință de lucru și desfășurate consultări publice cu locatarii din zona aferentă gimnaziului „A. I. Cuza”.

Rezultatul ședinței de lucru a fost elaborarea Regulamentului Concursului inițiativelor comunitare de revitalizare urbană. Participanți la ședință au fost membrii Grupului local de inițiativă, persoana responabilă de revitalizare urbană în mun. Bălți, Asociația Obștească „Tinerii pentru Dreptul la Viață”, Bălți și reprezentanții donatorului – Reprezentanța Fundației „Fundacja Solidarności Międzynarodowej” în Republica Moldova.

În cadrul consultărilor publice, la care au participat 29 persoane, a fost discutat Regulamentul Concursului inițiativelor comunitare de revitalizare urbană și modalitatea de informare a comunității cu privire la lansarea concursului.

Concursul inițiativelor comunitare de revitalizare urbană a fost lansat la 18 iunie, locuitorii din zonă, pot depune inițiativele sale până la 28 iunie. În rezultatul desfășurării Concursului, vor fi selectate și finanțate câteva idei de amenajare a zonei.

Proiectul „Crearea unui spațiu de interacțiune comunitară în Gimnaziul „A. I. Cuza” din municipiul Bălți” este implementat de către Primăria mun. Bălți și Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” în parteneriat cu Asociația Obștească „Tineri pentru Dreptul la Viață”, Bălți în perioada mai – noiembrie 2018, în cadrul FGM 2018 – ediția Revitalizare Urbană.

Această informație este publicată în contextul promovării abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova cu suportul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.

Last updated: August 20, 2018 at 14:52 pm

Leave a Reply