Voluntarii Primăriei municipiului Bălți au participat la campania „Drepturi fără frontiere”
Primăria municipiului Bălți informează despre participarea activă a voluntarilor săi la campania de informare și sensibilizare „Drepturi fără frontiere”, desfășurată cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului și organizată de AO „CARTERA”.
În cadrul evenimentului, care a reunit instituții publice, organizații neguvernamentale și experți din domeniul protecției și integrării refugiaților și migranților, municipiul Bălți a fost reprezentat inclusiv de doi voluntari ai Primăriei.
Participarea acestora a contribuit la promovarea mesajelor de solidaritate, respect pentru drepturile omului și incluziune socială. Voluntarii Primăriei au interacționat cu participanții, au distribuit materiale informative și au susținut acțiunile de informare desfășurate în spațiul public din Parcul Central al municipiului Bălți.
Primăria municipiului Bălți apreciază implicarea tinerilor voluntari în astfel de inițiative, care consolidează spiritul civic și contribuie la dezvoltarea unei comunități deschise și solidare.



















