Vizita oficială în municipiul Bălți a Ambasadorului Republicii Austria în Republica Moldova Stella Avallone
În ziua de 16 mai 2022, cu o vizită oficială în municipiul Bălți a venit Ambasadorul Republicii Austria în Republica Moldova Stella Avallone. A fost organizată ședința de lucru a Primarului de Bălți Nicolai Grigorișin cu Ambasadorul Republicii Austria în RM.
„Chiar dacă, Republica Moldova, timp de 30 de ani, menține relații diplomatice cu Republica Austria, astăzi (16 mai) este o zi deosebit de importantă pentru municipiul Bălți. Împreună cu dna Ambasador am discutat despre intenția de a semna un acord de înfrățire între municipiul nostru și unul dintre orașele Austriei, am vorbit despre necesitatea asistenței permanente din partea Uniunii Europene în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii Bălțiului.
Republica Austria a fost și rămâne a fi partenerul nostru de încredere. O dovadă în acest sens poate servi ajutorul și sprijinul pentru bălțeni în perioada pandemiei, asistența semnificativă în întreținerea refugiaților din Ucraina.
Sperăm că în viitor relațiile noastre de parteneriat vor fi orientate în proiecte utile pentru bălțeni”, a menționat edilul de Bălți Nicolai Grigorișin.
În aceeași zi, Ambasadorul Republicii Austria în RM Stella Avallone și Primarul municipiului Bălți Nicolai Grigorișin au deschis Expoziția de fotografie „În drum spre Viena, Chișinău și Odesa, 2018-2022” de Paulus Adelsgruber.
Expoziția a fost inaugurată la Consulatul Onorific al Austriei din municipiul Bălți și se desfășoară în cadrul Festivalului European de Film și Cultură cu ocazia Zilei Europei 2022.