08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Vizita de studiu în Polonia: Revitalizare Urbană

//
Comentariu0

Mulțumim doamnei R. Frecăuțanu, directorul executiv AO „Caroma Nord”, care a participat în această vizită de studiu pentru informație de mai jos.

 

În perioada 3-9 decembrie 2017, a avut loc vizita de studiu în Polonia cu tematica: Instruire privind revitalizarea în Polonia – sistem de implementare, exemple și concluzii pentru orașele din Moldova.

Vizita de studiu a fost organizată pentru reprezentanţii oraşelor (14: Strășeni, Ialoveni, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Cimișlia, Căușeni, Bălți, Soroca, Edineț, Ocnița, Briceni, Ungheni, Orhei) selectate din Republica Moldova, inclusiv reprezentanți ai organizaţiilor nonguvernamentale locale, Agenţiilor de Dezvoltare Regionale şi Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova.

Programul a inclus un șir de vizite în orașele Varșovia, Zyrardow, Starachowice. Mai multe ședințe au fost organizate în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice al Poloniei – gazda acestei vizite, unde experții polonezi și participanții din Moldova au putut face schimb de experiențe și opinii pe marginea conceptului și procesului de revitalizare urbană.

În orașul Zyrardow participanții s-au întâlnit cu președintele orașului și mai mulți specialiști din regiune. A fost organizat un tur în oraș, unde participanții au putut observa cum au fost valorificate și revitalizate, în principal, clădirile care făceau partea din complexul fabricii de in din Zyrardow. Astfel, a fost vizitată clădirea renovată în stil loft – apartamente cu un design minimalist, modern. Hala care a fost reorganizată în centru comercial și parcare. Parcul orașului a fost reamenajat în cadrul unui proiect de revitalizare urbană susținut din surse europene.

În orașul Starachowice, echipa din Moldova a fost întâlnită de președintele orașului – Marek Materek, cel mai tânăr președinte de oraș din Polonia. Întâlnirea a avut loc în cadrul Muzeului de Natură și Tehnică, care a fost revitalizat în baza fabricii de prelucrare a metalelor. Arhitectul orașului a prezentat planul de revitalizare urbană a or. Starachowice. Ulterior a fost organizată o vizită în teren unde participanții au văzut zonele care urmează să fie revitalizate (blocuri de locuit, gara centrală, lacul de acumulare, parcul municipal etc.). La fel, participanții din Moldova au avut ocazia să se întâlnească în cadrul unei discuții cu cetățenii activi și implicați în procesul de revitalizare urbană din Starachowice. O vizită a fost realizată și la Centrul ”Sukces” – destinat copiilor social-vulnerabili, precum și la Centrul de Bătrâni ”Senior Wigor” – o inițiativă de revitalizare urbană cu accent social, orientată spre persoanele în etate.

Zyrardow și Starachowice sunt 2 dintre cele 20 orașe din Polonia, participante în cadrul programului național de revitalizare urbană (cu suportul fondurilor europene).

Scopul vizitei de studiu a fost de a inspira participanții din Republica Moldova cu exemple concrete de revitalizare urbană și de a transmite bunele practici poloneze în acest domeniu, dar și de a înțelege mai de aproape procesul de revitalizare și participarea civică.

În ultima zi a vizitei, care a fost una de totalizări și concluzii, a participat și reprezentantul Ambasadei Republicii Moldova în Polonia – Andrei Enache, venind cu un mesaj de admirație și apreciere a inițiativelor comune privind dezvoltarea locală a Republicii Moldova.

Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului Ministerului de Dezvoltare Economică a Republicii Polonia nr. 309/2017/M3 „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei 2016-2020 în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană”, co-finanțat din fondurile programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe pentru 2017.

Sursa: www.centruinfo.org

Last updated: decembrie 13, 2017 at 17:08 pm

Lasă un Răspuns