08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Strada Kiev rămâne închisă. Este necesară expertiza geologică și geodezică

//
Comentariu0

Înlocuirea colectorului avariat de pe strada Kiev a dezvăluit o problemă masivă pentru oraș. După primirea rezultatelor expertizei tehnice a rețelelor de canalizare menajere, comandate de autoritățile locale, a devenit clară imensitatea problemei. Ca urmare a expertizei efectuate, experții au remarcat starea nesatisfăcătoare a rețelei de canalizare existente pe strada Kiev, care funcționează de 47-48 de ani. Rețeaua de alimentare cu apă, sistemele de canalizare pluvială și menajeră funcționează într-un mediu agresiv, în soluri cu nivel înalt al apelor freatice și în soluri în care, periodic, au loc situații de avariere a rețelelor de distribuție a apei, ceea ce duce la creșterea uzurii tuburilor din beton armat și la micșorarea duratei de exploatare. Riscul de prăbușire a părții carosabilului este major.

După cum remarcă corespondenții BTV, la data de 27 aprilie, la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la situația de pe strada Kiev, șeful Direcției gospodărie comunale, Veaceslav Zinkovschii, a propus repararea sistemului de canalizare în etape, pornind de la cea mai problematică secțiune, de la Gara feroviară Bălți-Slobozia până la str. Cahul, astfel încât să devină posibilă circulația transportului public pe partea stângă a carosabilului.

Potrivit lui Isaac Golberg, directorul „Glorin Inginering” SRL, o reconstrucție completă a sistemului de canalizare va dura aproximativ 20 de luni și va costa mai mult de 100 de milioane lei. Dar suma este aproximativă și va deveni clară după întocmirea documentației de proiect și a devizurilor de cheltuieli.

Potrivit primarului Renato Usatîi, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, pe lângă problema reconstrucției sistemului de canalizare, există o altă problemă semnificativă – transportul. Orășenii sunt nemulțumiți că nu pot ajunge din Centru spre Gara de Nord, din cauza străzii blocate.

În urma ședinței comisiei, s-a decis elaborarea unui plan pentru noi rute, precum și efectuarea unei expertize geologice și geodezice, pentru a verifica dacă există goluri sub asfalt care ar putea duce la prăbușirea acestuia. Apoi, va fi necesară efectuarea unei expertize și a părții cu numere pare ale străzii, pe unde se scurg apele pluviale. Aceste soluții sunt intermediare.

Sursa: btv.md

Last updated: aprilie 28, 2021 at 18:26 pm

Lasă un Răspuns