Sinteza evenimentelor săptămânale (16.09 — 22.09.2019)
Miercuri, 18.09.2019 în cadrul ședinței de lucru sub președinția primarului Nicolai Grigorișin, la care au participat conducătorii întreprinderilor municipale, complexului termoenergetic, precum și reprezentanții organelor de drept, s-au discutat mai multe probleme, din care cele mai stringente țineau de:
– necesitatea acoperirii datoriilor de către Î.M. „TERMOGAZ Bălți” față de S.A. „MOLDOVAGAZ”, care constituie suma de 60 000 lei, iar față de S.R.L. „BĂLȚI GAZ”- 243.000 lei;
– necesitatea acoperirii datoriilor de către Î.M. „Direcția reparații și construcții drumuri Bălți” față de administrația poligonului acumularea deșeurilor, amplasat pe teritoriul comunei Țambula, în sumă de 570.000 lei. În afara de aceasta întreprinderea menționată a neglijat îndeplinirea măsurilor prevăzute în planul de lucru al întreprinderii;
– necesitatea implicării Î.M. „Amenajarea teritoriului și Spații verzi” la lucrările de evacuare a gunoiului.
S-a discutat și situația referitoare la avarierea țevilor principale de canalizare în 23 de blocuri de locuit din municipiu (în regiunea microraionului Daciei și Centru) și variantele posibile pentru înlăturarea acestora.
La ședință au fost menționate și unele întreprinderi care au rezolvat problemele ce au fost puse în fața lor. Astfel, lucrătorii Î.M. „GLC” au reparat și instalat acoperișurile blocurilor de locuit cu o suprafață de 23 600 m2. Dl Igor Mintuș, administratorul S.R.L. „BĂLȚI-GAZ”, a menționat că de la începutul lunii septembrie au fost verificate și vopsite 9 km de tevi ale gazoductului.
Primarul municpiului Bălți dl Grigorișin N. a pus în discuție mai multe probleme care necesită soluționare căt mai urgentă și a pus în fața lucrătorilor primăriei, responsabili de domeniul respectiv, și a conducătorilor de întreprinderi municipale mai multe sarcini care urmează să fie îndeplinite în scopul de a asigura buna lor funcționare, precum și de a crea pentru cetățenii municpiului nostru condiții decente de trai.
„Anticorupție pentru o democrație veritabilă”. A patra sesiune de instruire A.O. „ADO Lex XXI”
Pe data de 18 septembrie 2019, în incinta primăriei mun. Bălți, A.O. „Asociația pentru Drepturile Omului” (ADO Lex XXI) a organizat și desfășurat a patra sesiune de instruire cu genericul „Anticorupție pentru o democrație veritabilă”, la care au participat 19 studenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
Training-ul a fost moderat de către lectorul universitar, dnul Vladimir Rusu, Prodecan la Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Dnul Rusu a adus la cunoștința participanților ce este corupția și care sunt consecințele negative ale fenomenului corupției în toate aspectele de interacțiune umană: social, educațional, economic, politic etc.
De asemenea, trainerul a prezentat instituțiile de drept responsabile de combaterea și prevenirea corupției: Autoritatea Națională de Integritate, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Un alt aspect foarte important descris de trainer a fost etica și practicile anticorupție. Dnul Rusu a adus exemple de practici corupte și a încurajat participanții să-și exprime părerea și atitudinea privind comportamentul neetic al actorilor vizați.
Instruirea a fost găzduită de Primăria mun. Bălți, sala 101.
Evenimentul dat este a 4-a sesiune de instruire anticorupție din șirul de 10 sesiuni planificate în cadrul proiectului „Să acționăm împotriva corupției prin transparență și buna guvernare”, finanțat de Ambasada SUA din Moldova.
Pe data de 19.09.2019 Asociația Obștească „Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI” (ADO Lex XXI) a organizat cea de-a treia întâlnire cu autoritățile publice din municipiul Bălți în cadrul proiectului ”Comunități incluzive prin dialog și participare”, finanțat de Ambasada SUA în Moldova. Evenimentul a avut loc în sala 101 a Primăriei mun.Bălți. La această activitate au participat persoane cu nevoi speciale, reprezentanți ai A.O. „Autism Hope”, reprezentanții USARB, oficiali publici, directorul centrului social ”Socium” din mun.Bălți, reprezentanții asistenței psihopedagogice și reprezentanții Inspectoratului de poliție Bălți. De asemenea, cu un cuvânt de încurajare către persoanele cu nevoi speciale a vorbit dnul Alexandr Baicalov, activist civic ce locuiește în Paris. Dnul Baicalov a vorbit despre bunele practici europene ce trebuie preluate în municipiul Bălți.
În cadrul desfășurării Festivalului Etniilor – ”Unitate prin diversitate” (ediția a XIX-a, a. 2019) care a avut loc în municipiul Bălți, 19 septembrie 2019, au fost organizate mai multe activități culturale, dintre care putem menționa Serata tematică pe tema ”Mai multe culturi, dar o singură dragoste de țară”. Evenimentul s-a desfășurat în incinta sălii de lectură a Bibliotecii Municipale ”E. Coșeriu”, la care au luat parte Clubul Veteranilor „Club Veteran”, „Teatrul de Modă” de pe lîngă Colegiul Industriei Ușoare din Bălți, care a prezentat diferite modele ale portului popular, precum și au participat mai multe organizații etnoculturale din municipiul Bălți, din care: Societatea Culturii Polonezе “Casa Poloneză”, Asociaţia Obştească „Comunitatea Ungurilor din Republica Moldova”, „Comunitatea Rusă mun. Bălţi”, Centrul Evreiesc de Binefacere „Hăsăd Iaаcov”, Asociaţia Organizaţiilor Evreieşti, Comunitatea Ucrainenilor din Moldova „ZAPOVIT– MOŞTENIRE”.
Reprezentanții asociațiilor etnoculturale au povestit despre cultura, tradițiile și bucatele tradiționale ale popoarelor pe care le reprezintă, au interpretat mai multe cîntece, au dansat.
Ședința de lucru privind optimizarea proceselor de solicitare și emitere a actelor permisive în construcții
Ședința de lucru privind optimizarea proceselor de solicitare și emitere a actelor permisive în construcții a fost organizată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii și s-a desfășurat la Bălți în data de 20 septembrie. Specialiștii în domeniu, arhitecții din Bălți și nordul țării, conducătorii întreprinderilor de construcții, reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastrucuturii, Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova, au abordat chestiunile ce țin de prezentarea și validarea hărților pentru următoarele procese:
*solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism informativ;
* solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare;
* solicitarea și elaborarea certificatului de urbanism pentru proiectare în lipsa documentației de urbanism și amenajare a teritoriului;
* solicitarea și elaborarea autorizației de construcție;
* solicitarea și elaborarea autorizației de desființare.
Respectivele hărți au fost elaborate în cadrul programului Reforme Structurale în Moldova, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională din Statele Unite ale Americii. Prin intermediul Programului Reforme Structurale în Moldova, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională SUA, a fost lansată inițiativa de reformare și simplificare a procesului de obținere a autorizației de construire și a proceselor aferente. Un obiectiv major al acestei inițiative constă în reducerea poverii administrative și costurilor aferente atît pentru solicitanți, cît și pentru instituțiile publice și private participante la proces.
Opinia sa privind procesul de solicitare și emitere a actelor permisive în construcții și-a expus dl Boris Grițunic, Președinte al Uniunii arhitecților „Nord”.
Vineri, 20.09.2019 colectivul de dans cu titlul onorific ”Maximum” și-a sărbătorit aniversarea a 17 ani de la înființare, care în această perioadă de timp a atins mai multe performanțe, glorificând orașul nostru. Despre succesele obținute pot vorbi cu mândrie conducătorii colectivului Iuliana și Maxim Chiricenco.
În această zi frumoasă de sărbătoare colectivul a fost felicitat de către primarul de Bălți dl Nicolai Grigorișin. Iar tinerii artiști au dăruit clipe de neuitat spectatorilor, rudelor, oaspeților.
Duminica, 22 septembrie 2019 s-a încheiat Festivalul Etniilor – ”Unitate prin diversitate” (ediția a XIX-ea, a. 2019) care a avut loc în municipiul Bălți. În cadrul festivalului au fost organizate mai multe expoziții, unde Comunitatea Ucrainenilor din Moldova „ZAPOVIT – MOŞTENIRE” și-a expus splendidele broderii, „Comunitatea Rusă mun. Bălţi”, care în anul acesta a împlinit 25 de ani de la fondare în municipiul nostru, a prezentat mai multe cărți interesante, precum și suvenire ”Matrioșka” vestite în toată lumea etc.
Partea festivă a evenimentului s-a desfășurat în fața Palatului Municipal de Cultură, unde toți participanții au avut posibilitatea să-și prezinte cultura prin cântece, dansuri, port popular și au fost organizate alte acitivități culturale.
Cetățenii orașului au rămas foarte mulțămiți, aplauzând organizatorii și reprezentanții organizațiilor etnoculturale pentru sărbătoarea care le-a fost oferită în această zi.
În semn de recunoștință, din numele autorității publice locale, primarului municipiului Bălți dl N. Grigorișin, fiecărei societăți etnoculturale au fost înmânate diplome, flori și cadouri prețioase.
Festivalul a decurs într-o atmosferă de sărbătoare, lăsând în sufletul fiecăruia o dispoziție bună și speranța în realizarea și în continuare a unității prin diversitate a diferitor popoare, oriunde s-ar stabili cu traiul reprezentanții acestora.
Sărbătoarea etniilor a fost onorată de prezența Consului Ucrainei în Bălți și atașatului Ambasadei Federației Ruse în Moldova.