Seminar informativ pentru Comitetele de Subbazin a râurilor nordului RM
Marți, 04 septembrie 2019, în incinta Primăriei municipiului Bălți s-a desfășurat un seminar informativ pentru Comitetele de Subbazin a râului Răut, Ciuhur, Naslavcea-Vasilcău, Șovăț și Delia. Subiectul seminarului a fost „Soluții tehnice de epurare ale apelor uzate aplicabile în localitățile din mediul rural în Moldova”. Participanții, reprezentanții localităților din nordul Republicii, au fost informați despre soluțiile tehnice de sanitație aplicabile în localități din mediul rural și organizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și sanitație în satele din RM.
Slide 1 Slide 2 Slide 3 Slide 4 Slide 5 Slide 6 Slide 7 Slide 8 | Slide 9 Slide 10 Slide 11 Slide 12 Slide 13 Slide 14 Slide 15 |
Printre participanții acestui seminar, era prezent Vasile Sârbu, primarul comunei Căzănești, ce a preluat președinția Comitetului Subbazinal Răut de la primăria municipiului Bălți.
Comunitatea practicienilor din domeniul apă şi sanitaţie, iniţiată de ApaSan în 2011 are drept scop să direcţioneze procesele de învăţare şi să catalizeze schimbul de informaţie între practicieni, astfel încât să îmbunătăţească situaţia în sectorul de apă şi sanitaţie. Comunitatea întruneşte 25 de membri permanenţi în cadrul a 4 şedinţe pe an. Echipa nucleu are responsabilitatea de a coordona activitatea comunităţii şi de a asigura secretariatul. Este o platformă autonomă şi activă.
Seminarul a fost promovat de Centrul Național de Mediu în parteneriat cu ApaSan, Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova.