Ședința extraordinară cu șefii întreprinderilor municipale
Luni, 16 martie 2020, bir. 311, s-a desfășurat ședința extraordinară cu șefii întreprinderilor municipale, în legătură cu evoluția infecției COVID – 19, unde s-a discutat despre prevederile Hotărârii nr. 7 din 13.03.2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, după cum urmează:
- Instituirea gradului de alertă Cod roșu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşare a urgenţei de sănătate publică potrivit prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1431 din 29.12.2016.
- Sistarea activităților organizate pe teritoriul Republicii Moldova până la data de 01.04.2020 de către autoritățile publice locale, administratorii localurilor de agrement, sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, muzeelor și altor unități pentru antrenament și recreere.
- Asigurarea igienizării și dezinfectării unităților de transport după fiecare rută și în stațiile terminus de către managerii, directorii și proprietarii companiilor transportatoare de pasageri
Reieșind din hotărârea menționată, primarul interimar al municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, a adus la cunoștință că, începând cu data de 16 martie 2020, se sistează activitatea tuturor unităților comerciale și de agrement, cu excepția:
*Magazinelor alimentare;
*Farmaciilor;
*Stațiilor PECO.
În acest sens, au fost create grupe operative pentru a verifica respectarea prevederilor Hotărârii nr. 7 din 13.03.2020.