08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

S-a finalizat restaurarea parterului Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți

//
Comentariu0

Primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, a luat în primire lucrările de reconstrucție a fațadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.

A fost restaurat complet parterul teatrului. Pereții și coloanele au fost vopsite din nou. Supuse lucrărilor de reabilitare au fost tavanul și balustradele scărilor, dar și stâlpii de iluminat. Pentru achiziția tuturor materialelor de construcție au fost necesari 150 mii lei, bani alocați de Fundația „Renato Usatîi”.

Directorul teatrului, Slavian Vlad, cu regret a menționat că în unele locuri vopseaua nou-acoperită nu a stat mult timp curată, iar cei care au lăsat urme pe pereți și coloane sunt tinerii care se dau cu rolele. Renato Usatîi i-a rugat pe aceștia să nu mai meargă cu rolele sau skateboardul pe acolo și i-a anunțat totodată că nu mai este mult până vor avea un skatepark în municipiu.

„Așa cum am promis, anul acesta, vom amenaja un skatepark, deci vă rog să nu mai creăm această mizerie acolo unde oamenii au muncit. I-am alungat pe cei care au construit ilegal nu pentru ca cineva să vină și să facă mizerie. Nu-i nicio problemă să vă plimbați pur și simplu. Nu o să vă alunge nimeni. Dar dacă cineva este prins cu o sticlă de bere sau că „pictează” pereții, etc, va sta de vorbă cu mine”, a spus Renato Usatîi.

„Dragi prieteni, vreau să-i mulțumesc domnului Renato Usatîi, pentru aportul adus acestui edificiu de cultură. Teatrul înseamnă cultură. Vă invităm la noi, dar vă îndemn să păstrați acest edificiu renovat”, a adăugat directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, Slavian Vlad.

„Acesta este un monument istoric de care trebuie să avem grijă. Prin urmare, fac un apel către tinerii din municipiul Bălți. Dragi prieteni, am arătat deja că putem face ordine, eu, personal, am distrus cu barosul un perete ridicat ilegal, dar acum trebuie să arătăm că putem păstra ceea ce a fost realizat, pentru a ne putea mândri cu Naționalul nostru. Haideți să facem fapte bune, să arătăm că lucrurile din municipiul Bălți se mișcă spre bine”, a relatat Renato Usatîi.

Edilul de Bălți a adăugat că în curând va invita tinerii din municipiu la o întâlnire pentru a discuta despre crearea viitorului skatepark.

„Anul acesta avem de restaurat multe. După cum spuneam, vom amenaja în oraș mai multe complexe mari pentru copii, vom amenaja un skatepark. În cel mai scurt timp o să invit tinerii la o întâlnire, la care o să le prezint câteva idei de implimentare.Vom amenaja și zone de odihnă în localitate. După finalizarea restaurării teatrului, ne vom concentra eforturile spre cinematograful „Patria”, unde trebuie să achiziționăm un record player modern. Prețul acestuia variază între 30-40 de mii €. Clădirea ne va fi oferită în chirie pentru o sumă simbolică, așa că în curând vom avea propriul nostru cinematograf. Deci, vă rog din nou să păstrăm curățenia. Aștept ideile și propunerile Dvs. de înfrumusețare a teatrului, cinematografului și grădinii publice. Sper că împreună nu doar vom păstra curățenia în municipiu, dar îl vom dezvolta și îl vom face mai frumos”, a spus primarul de Bălți.

Renato Usatîi a mulțumit constructorilor și arhitectorilor implicați în lucrările de restaurare a parterului teatrului.

„Toate materialele au fost achiziționate cu banii oferiți de fundația mea de caritate, nu am cheltuit niciun ban din bugetul primăriei”, a încheiat Renato Usatîi.

ru1.md

Last updated: mai 14, 2020 at 17:15 pm

Lasă un Răspuns