08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Mamele cu copii și minorii din detenție vor beneficia de produse de igienă și de primă necesitate

//
Comentariu0

Chișinău, 15 mai, 2020. Un lot de consumabile de primă necesitate, produse de igienă și dezinfectanți în valoare totală de 45.378 lei este pus la dispoziția mamelor cu copii aflate în custodia „Casei mamei și copilului” din penitenciarele nr.16-Pruncul și nr.7-Rusca, dar și pentru deținuții minori din detenție. Donația este realizată în cadrul unui program finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și implementat de UNICEF Moldova, care face parte din asistența în valoare de 1,2 milioane de dolari SUA, oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a opri răspândirea COVID-19 in Moldova.

Suportul vine în contextul prevenirii și combaterii  infecțiilor  în rândurile copiilor, îngrijitorilor si minorilor, inclusiv a angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru a răspunde coordonat, eficient și prompt la necesitățile grupurilor vulnerabile si a celor care se confruntă cu un risc sporit în timpul pandemiei de COVID-19.

„Îmi exprim recunoștința față de UNICEF și USAID pentru sprijinul oferit în timpul acestei perioade dificile. Aceste eforturi vor contribui la consolidarea capacității de rezistență a sistemului administrației penitenciare, precum și la oferirea promptă a serviciilor esențiale și atât de necesare mamelor cu copii și minorilor din detenție, fiindcă după perioada stării de urgență pentru sistemul penitenciar greul abia începe”, a menționat directorul interimar al ANP, Vladimir Cojocaru.

Donația va susține femeile și minorii, ținând cont de vulnerabilitatea mediului penitenciar și luând în considerare necesitatea de a asigura accesul acestora la produse de igienă în timpul pandemiei COVID-19.

 

Angela Munteanu

Communications Officer UNICEF Moldova

Email: [email protected]

Last updated: mai 18, 2020 at 18:16 pm

Lasă un Răspuns