În municipiul Bălți a avut loc Conferința internațională privind prezentarea rezultatelor proiectului „BRIDGES OF TRADE”
În perioada anilor 2020-2022, Primăria municipiului Bălți a implementat proiectul ”BRIDGES OF TRADE” (PODURI COMERCIALE), finanțat în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului reprezintă promovarea și facilitarea în comun a creării legăturilor comerciale, rețelelor și parteneriatelor internaționale în sectorul agriculturii și sectoarelor conexe din regiunile partenerilor de proiect.
Proiectul este realizat de un consorțiu internațional, constituit din următorii parteneri:
- Lider de proiect – Municipiul Nestos, Republica Elenă;
- Partener de proiect – Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunarea de Jos”, Galați, România;
- Partener de proiect – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Armenia;
- Partener de proiect – Primăria municipiului Bălți, Republica Moldova;
- Partener de proiect – Administrația districtului Çatalca, Provincia Istanbul, Republica Turcia.
În scopul asigurării sustenabilității și durabilității Proiectului, în cadrul acestuia a fost inițiată crearea unei rețele internaționale de cumpărători și vânzători – BRIDGES, membrii căreia au interacționat în cadrul activităților anterioare.
Astfel, pe data de 2 martie 2023, Partenerul din Republica Moldova – Primăria municipiului Bălți – a organizat evenimentul de totalizare a Proiectului: CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE PREZENTARE A REZULTATELOR „BRIDGES OF TRADE”, cu participarea delegaților din țările partenere: România, Republica Turcia, Republica Armenia (cu prezență fizică) și Republica Elenă (care a participat în format online).
Conferința Internațională a avut următoarele obiective specifice:
- prezentarea și valorificarea rezultatelor proiectului în cadrul evenimentului organizat de Primăria mun.Bălți, cu participarea experților și profesioniștilor cu experiență în comerțul internațional, care își vor disemina experiența în comercializarea și marketingul internațional eficient al produselor agricole și conexe,
- expunerea anumitor practici testate cu succes în cadrul proiectului,
- examinarea posibilităților de extindere a activităților din proiect dincolo de perioada de implementare și într-o zonă geografică mai largă, prin implicarea orașelor cu care colaborează sau sunt înfrățite părțile – partenere,
- motivarea factorilor de decizie și a autorităților competente din țările participante să adopte documente și politici în susținerea relațiilor comerciale internaționale,
- încurajarea IMM-urilor agricole și a celor din segmenetele conexe să întreprindă inițiative de comerț internațional.
Pentru asigurarea realizării obiectivelor și, implicit, a sustenabilității și durabilității proiectului, au fost elaborate două documente importante: Memorandumul de Înțelegere și Planul de Acțiune. Acestea au fost semnate și validate oficial în cadrul Conferinței Internaționale din data de 2 martie.
În cadrul Conferinței internaționale sus-menționate membrii delegației au vizitat expo-târgul producătorului autohton, ediția a II-a și salonul „Mărţişor”, ediţia a XVIII-a, desfășurat în piaţa centrală Vasile Alecsandri din Bălţi. Oaspeții municipiului au rămas plăcut impresionați de gama variată a produselor expuse la târg:
- produse alimentare, sucuri, biscuiți si produse de panificație și patiserie, ciocolate, fructe proaspete, uscate și în ciocolată, mezeluri;
- confecţii din textile şi tricotaj, confecţii din blănuri şi piele;
- cosmetică şi parfumerie;
- mărfuri din industria chimică şi de uz casnic;
- obiecte decorative;
- confecţii meşteşugăreşti.