Expoziția stradală „Tabloul povestește” – un omagiu adus lui Mihai Eminescu, vernisată la Bălți
Astăzi, 13 iunie 2025, pe Pietonala Independenței din municipiul Bălți, a fost inaugurată expoziția stradală de picturi grafice „Tabloul povestește” semnate de artistul Spiru Vergulescu. Evenimentul face parte din Programul acțiunilor culturale dedicate comemorării a 136 de ani de la trecerea în eternitate a marelui poet Mihai Eminescu.
Expoziția aduce în atenția publicului aproximativ 30 de lucrări selectate dintr-o colecție de 101 desene în tuș, aflate în patrimoniul Memorialului Ipotești, care ilustrează momente reprezentative din viața și opera poetului național. Această inițiativă a prins contur în urma vizitei oficiale a Primarului Alexandr Petkov la Botoșani, la sfârșitul lunii mai, și reprezintă un exemplu concret de colaborare culturală între municipiul Bălți și instituții culturale din România.
La evenimentul de inaugurare a expoziției a participat Edilul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, care a adresat un mesaj de salut celor prezenți – iubitori de artă, tineri, profesori și cetățeni ai orașului – subliniind importanța promovării valorilor culturale naționale și a personalităților care au marcat literatura națională.
„Ne bucurăm să aducem mai aproape de publicul din Bălți opere care reflectă profunzimea vieții și creației lui Mihai Eminescu, un simbol al culturii naționale”, a menționat Alexandr Petkov.
Expoziția poate fi admirată pe traseul dintre Primăria municipiului Bălți și Pinacoteca „A. Cantemir” și rămâne deschisă publicului larg în perioada următoare.






















