08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Asociaţia obştească “Caroma Nord” continuă să investească în tineri!

//
Comentariu0

Asociaţia obştească “Caroma Nord” lansează un nou proiect „IA UN LOC ÎN FONDUL PENTRU TINERI!”.

Proiectul ”Ia un loc în Fondul pentru Tineri!” promovează şi susţine participarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16-22 ani  la viaţa comunităţii locale. Proiectul este implementat în municipiul Bălți și raionul Sîngerei, în parteneriat cu administrația publică locală, ONG-uri de tineret, agenţi economici.

Astfel, cei mai activi tineri vor avea posibilitatea să devină membri ai ”Fondului pentru Tineri Bălți”și ”Fondului pentru Tineri Sîngerei”; să creeze şi să gestioneze un fond destinat exclusiv celor de o vârstă cu ei. Selectatarea se va face în baza unui formular de aplicare, iar mai apoi vor fi organizate interviuri individuale.

Tinerii selectaţi vor fi instruiţi pentru a identifica problemele stringente ale tineretului din municipiu Bălţi și raionul Sîngerei,  de a elabora şi administra transparent programe de granturi mici pentru a susţine rezolvarea lor.

Pe parcursul perioadei de implementare (aprilie-decembrie 2018) vor fi organizate ateliere de instruire, vizite de studiu în țară și peste hotare, fi susţinute iniţiativele pentru includerea socio-economică a tinerilor prin intermediul unui program competitiv de granturi deschis pentru toţi doritorii.

Programul oferă şansa unor tineri să se afirme şi să înveţe într-un cadru non-formal, împreună contribuind la îmbunătăţirea societăţii, implicând direct peste 28 de tineri în administrarea fondurilor.

Activităţi:

Ø  Organizarea concursului de selectare a grupurilor locale de tineri care vor coordona „Fondul pentru Tineri” în municipiul Bălți și raionul Sîngerei;

Ø  Organizarea de ședinte ale grupurilor selectate de tineri;

Ø  Acordarea de suport și consultantă în analiza necesitătilor tinerilor din comunitate, elaborarea de regulamente interne de functionare a „Fonduluirilor pentru Tineri”, strategiei de dezvoltare, etc.;

Ø  Organizarea lansării activitătii ai echipei Fondului pentru Tineri Bălți (FpTB) și Fondului pentru Tineri Sîngerei (FpTS);

Ø  Coordonarea activităților cu autoritățile publice locale, ONG specializate și mediul de afaceri;

Ø  Acordarea de suport și consultanță grupului local de tineri în administrarea programelor de granturi mici pentru tineri;

Ø  Acordarea de suport și consultanță grupului local de tineri în colectarea de fonduri la nivel local;

Ø  Participarea la toate ateliere de instruire în cadrul Programului;

Ø  Organizarea sesiunilor de instruire pentru grupul local de tineri;

Ø  Elaborarea și prezentarea de rapoarte narative și financiare.

 

Proiectul este susținut financiar de Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei.

 

Asociaţia obştească “Caroma Nord” este o organizaţie fondată în mai 2002 cu scopul  de a contribui la dezvoltare comunitară, activism social şi spirit de iniţiativă al cetăţenilor prin creşterea gradului de implicare în soluţionarea problemelor locale.
Pentru informatii suplimentare precum va rugam sa va adresati  la numărul de telefon: 0 79124353 sau e-mail: [email protected].

Last updated: aprilie 10, 2018 at 9:23 am

Lasă un Răspuns