08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

În atenția persoanelor vîrstnici de 60 de ani și peste din mun. Bălți. Programul de Granturi mici.

//
Comentariu0

Vă aducem la cunoștință că Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează Programul de Granturi mici, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar. La concurs pot participa organizaţiile nonguvernamentale din Republica Moldova care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional.

Organizaţiile aplicante trebuie să deţină personalitate juridică, să fie organizaţie necomercială în care persoanele vârstnice constituie 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, iar scopurile sale statutare sunt orientate spre dezvoltarea personalităţii vârstnicilor şi integrarea lor în viaţa publică, socială și culturală.

La concurs sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului.

În cadrul Programului Granturi mici pentru anul 2017 vor fi susţinute proiectele care vor contribui la promovarea îmbătrânirii active în baza priorităţilor:

Prioritatea I. Participarea vârstnicilor

Prioritatea II. Servicii pentru vârstnici

Prioritatea III. Oportunităţi economice pentru vârstnici

Dosarul care urmează a fi depus trebuie să includă:

  1. a) Formularul de solicitare a finanţării (anexa nr.1, accesată la adresa demografie@cnpd.gov.md );
  2. b) Bugetul detaliat al programului/proiectului;
  3. c) CV-ul organizației;
  4. d) CV-ul coordonatorului de proiect;
  5. e) Declaraţia de imparţialitate (anexa nr.2, accesată la adresa demografie@cnpd.gov.md);
  6. f) Dovada existenţei contribuţiei proprii din partea beneficiarului de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului;
  7. g) Statutul şi certificatul de înregistrare fiscal şi actele adiţionale după caz;
  8. i) Dovada existenţei surselor de finanţare oferite de terţi, alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi;
  9. j) Alte documente considerate relevante.

Termenul limită de depunere a dosarelor este de 14.07.2017, ora 16.00. Dosarele pot fi expediate la adresa: mun. Chişinău, str. V.Alecsandri 1, sediul Cancelaria Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Mai multe detalii pot fi solicitate la numerele de telefon: 022 26 93 65, 022 26 93 66 sau poate fi accesat site-ul: demografie.md

Administrația DASPF mun.Bălți

Last updated: iunie 26, 2017 at 15:54 pm

Lasă un Răspuns