piața Independenței, 1
08:00 - 17:00
(0231) 2-64-50
  • Русский
  • În Republica Moldova are loc evaluarea și reevaluarea masivă a bunurilor imobile

    //
    Categories

    Primăria mun. Bălți aduce la cunoștința cetățenilor că în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026, în Republica Moldova are loc procesul de evaluare și reevaluare masivă a bunurilor imobile care nu au fost evaluate de organele cadastrale, precum și a bunurilor evaluate în perioada 2004–2011.

    Procesul de evaluare și reevaluare este reglementat de Codul Fiscal al Republicii Moldova, Legea nr. 989/2002, Hotărârea Guvernului nr. 827/2020 și Hotărârea Guvernului nr. 799/2024.

    Procedurile de evaluare și reevaluare vizează următoarele tipuri de bunuri imobile:
    • apartamente în blocuri locative;
    • case individuale;
    • grădini și garaje;
    • obiective comerciale și industriale.

    Rezultatele preliminare vor fi publicate pe geoportalul geodata.gov.md, în modulul „Evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile”, unde fiecare proprietar poate accesa valoarea estimată a imobilului său și factorii utilizați în procesul de evaluare. În cazul depistării unor erori sau neconcordanțe, proprietarii au dreptul să depună contestație în termen de 90 de zile de la data publicării valorilor. Contestațiile pot fi depuse online, prin e-mail, prin poștă sau personal la organul cadastral teritorial. După examinarea și corectarea neconcordanțelor, valorile sunt validate și introduse în Registrul bunurilor imobile.

    Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile” transmite rezultatele evaluărilor către Serviciul Fiscal de Stat, iar valorile actualizate devin baza oficială pentru calcularea impozitului pe bunurile imobile la nivel local.

    Calendarul publicării rezultatelor:

    Noiembrie–decembrie 2025 – publicarea rezultatelor evaluării și reevaluării pentru:
    • apartamente în blocuri locative;
    • case în mediul rural;
    • grădini cu sau fără case de vacanță.

    Decembrie 2025 – publicarea rezultatelor pentru:
    • case în mediul urban;
    • case familiale (case individuale pe lot);
    • terenuri agricole;
    • garaje.

    Aprilie 2026 – publicarea rezultatelor evaluării și reevaluării pentru:
    • obiective comerciale și industriale.

    Contacte pentru informații suplimentare:
    Direcția de Evaluare a Bunurilor
    E-mail: [email protected]
    Tel.: 0 (22) 88-12-63

    Leave a Reply


    Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.