Primăria municipiului Bălți adresează felicitări elevilor Școlii Sportive Specializate nr. 1 – învingători și premianți ai competițiilor internaționale de orientare sportivă și turism, desfășurate în perioada 11–14 septembrie în tabăra „Vulturaș” din raionul Rîșcani. La competiții au participat circa 100 de sportivi din Moldova și România.
Programul competițiilor a inclus probe de orientare sportivă și parcurgerea traseului turistic cu obstacole. Sportivii din Bălți au demonstrat un nivel înalt de pregătire și au obținut rezultate remarcabile, cucerind medalii atât la individual, cât și la echipe, în probele masculine și feminine.
În clasamentul general pe baza celor trei starturi, grupa mică a obținut locul I, iar grupa mare – locul II.
Primăria municipiului Bălți felicită sportivii Școlii Sportive Specializate nr. 1 și pe antrenorii acestora – Oxana Rusu, Ivan Krasovschi și Roman Scripnic – pentru numeroasele distincții obținute la aceste competiții! Vă dorim noi succese și ca vitrina de trofee să se îmbogățească cu noi medalii.