Municipiul Bălți – parte activă în cadrul seminarului economic moldo-polonez privind dezvoltarea durabilă
La 26 iunie 2025, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a participat la seminarul economic „Team Poland for the Moldova Growth Plan”, organizat de Agenția Poloneză pentru Investiții și Comerț, Ministerul Dezvoltării și Tehnologiei al Poloniei, Ambasada Republicii Polone la Chișinău și Agenția de Investiții din Moldova, în cadrul celei de-a 7-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-poloneze pentru cooperare economică.
În postarea sa oficială pe rețelele de socializare, Primarul municipiului a menționat: „Astăzi Primăria mun. Bălți a fost invitată la Seminarul economic „Team Poland for the Moldova Growth Plan”, organizat de Agenția Poloneză pentru Investiții și Comerț, Ministerul Dezvoltării și Tehnologiei al Poloniei, Ambasada Republicii Polone la Chișinău (Ambasada RP w Kiszyniowie / Ambasada Republicii Polone la Chișinău) și Agenția de Investiții din Moldova, în cadrul celei de-a 7-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-poloneze pentru cooperare economică.
Am prezentat proiectele strategice ale municipiului Bălți și am subliniat rolul orașului nostru ca punct de legătură în cadrul unor inițiative nu doar bilaterale, dar și multilaterale, cu România, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Aceste inițiative propuse de noi vizează dezvoltarea urbană, eficiența energetică, infrastructura și reconstrucția regională.
Bălțiul are capacități, oameni competenți și o poziție strategică – iar noi ne vedem obligați să deschidem orașului nostru cât mai multe perspective de dezvoltare.”
















