Sporirea nivelului siguranței rutiere: instalarea lămpilor LED cu panouri solare la trecerile de pietoni din Bălți
Primăria municipiului Bălți, în colaborare cu agentul economic SRL „Liberdrive” (școala auto Autoklas) condusă de Alexei Onoico, a instalat lămpi LED cu panouri solare și senzori de mișcare la două treceri de pietoni din oraș.
Lămpile sunt dotate cu senzori de mișcare și luminează zona de apropiere la trecerea de pietoni, oferind iluminare suplimentară pe timp de noapte și asigurând o vizibilitate mai bună pentru șoferi și pietoni. Primele două treceri de pietoni unde au fost montate astfel de lămpi se află în apropierea spitalului feroviar pe str. Decebal și lângă biserica de pe str. N. Iorga.
Este important de menționat că lămpile LED nu luminează trecerea de pietoni, ci zona de apropiere a acesteia, permițând șoferilor să observe pietonii din timp și să reducă riscul situațiilor de accident.