08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Palatul Elisabeta din România a găzduit Seara dedicată Republicii Moldova

//
Comentariu0

Miercuri, 12 iunie 2024, Palatul Elisabeta din România a găzduit Seara dedicată Republicii Moldova, la care Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au invitat reprezentanți din toate domeniile, de toate profesiile, de toate vârstele și din toate confesiunile care trăiesc în Republica Moldova.

Evenimentul a subliniat legăturile puternice dintre România și Republicii Moldova, aducând împreună oficiali, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, personalități din domeniile educației, economiei, științei, agriculturii, muzicii, sportului și artelor plastice, precum și organizații, fundații și asociații din cele două țări.

Menționăm faptul că, Domnul Alexandr PETKOV, primar al municipiului Bălți, a mediat participarea bălțenilor la acest eveniment de amploare la invitația Ambasadei Republicii Moldova în România cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Astfel, corul de tineret ARS NOVA din cadrul Colegiului de Muzică și Pedagogie din municipiul Bălți, Republica Moldova, condus de conducătorul artistic şi prim-dirijorul Ana CUȘCENCO, au încântat publicul cu un valoros repertoriu muzical.

Suntem mândri de cei 52 de tineri profesioniști, membri ai grupului coral ARS NOVA, pentru prestație și interpretare artistică deosebită. Pasiunea înălțătoare față de muzică, talentul și munca asiduă se reflectă în rezultatele lor frumoase, fiind laureați ai numeroaselor concursuri și festivaluri corale de nivel național și internațional.

În cadrul evenimentului Seara dedicată Republicii Moldova, corul ARS NOVA a avut deosebita onoare de a interpreta imnul Curții Regale, ceea ce constituie un adevărat prilej de mândrie, însoțit de sentimente de bucurie pentru comunitatea bălțeană. Pe lângă aceasta, tinerii talentați ai acestui cor, au delectat publicul printr-un program muzical inedit, format din trei piese alese: I. Enache ”Ciocârlia”, A. Pașcanu ”Sârba pe scaun”, V. Nevoie ”Plaiul meu”.

 

Last updated: iunie 14, 2024 at 18:04 pm

Lasă un Răspuns