08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Apel de colectare a dosarelor în cadrul Competiției Moldova Eco Energetică ediția 2023

//
Comentariu0

Agenția pentru Eficiență Energetică anunță lansarea Apelului de colectare a dosarelor în cadrul Competiției Moldova Eco Energetică ediția 2023.

Ediția din acest an a Competiției este dedicată sectorului public și urmărește identificarea și aprecierea celor mai de succes proiecte implementate în sectorul public. Toți participanții vor concura la o singură categorie numită generic ,,Rolul exemplar al sectorului public în promovarea eficienței energetice și energiei regenerabile”. La competiție se pot înscrie instituții publice (instituții educaționale, culturale, sociale și medicale), dar și autoritățile publice locale (nivelul 1 și 2), care au implementat proiecte de eficiență energetică și valorificare a surselor de energie regenerabile, care vor concura pentru una din nominalizările prezentate mai jos:

  • Cel mai bun proiect de eficiență energetică în clădiri publice -izolarea termică a anvelopei, schimbarea geamurilor etc.;
  • Cel mai bun proiect de producere a energie electrice regenerabile în clădiri publice – Instalații fotovoltaice și turbine eoliene instalate în sectorul public etc.;
  • Cel mai bun proiect de producere a energiei termice regenerabile în clădiri publice – Colectoare solare, pompe termice și Centrale termice pe biomasei (biocombustibili solizi, lichizi și gazoși);
  • Cel mai bun proiect de eficiență energetică in domeniul iluminat stradal inclusiv combinat cu  surse regenerabile de producere a energiei electrice.

Fiecare aplicant va depune un formular, în conformitate cu Anexa 1 la regulamentul de organizare a competiției. Participanții pot depune unul sau mai multe proiecte. Acelaşi proiect nu poate fi înscris în mai multe categorii concomitent. Participanții vor depune formularele  semnate electronic la poșta electronică a AEE: concurs@aee.md.

Regulamentul Competiției poate fi consultat aici: https://aee.gov.md/storage/Apeluri/MEE%202023/Regulament_MEE_2023.PDF

Formularul de participare poate fi descărcat aici: Formular de participare

Perioada de depunere a dosarelor de participare este: 30 octombrie – 22 noiembrie, 2023 și se vor considera eligibile proiectele date în exploatare în perioada 1 ianuarie 2021 – 1 decembrie 2023 și care nu au participat la edițiile precedente ale Competiției Moldova Eco Energetică.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul evenimentului unic Gala Moldova Eco Energetiсă ediția 2023, care se va desfășura la data de 15 decembrie 2023.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: aliona.chersac@aee.md, +373 (22) 499 444, ext.4.

Last updated: noiembrie 23, 2023 at 18:14 pm

Lasă un Răspuns