În condițiile războiului din Ucraina, bălțenii dovedesc solidaritate refugiaților. Despre activitatea voluntarilor și a altor oameni cu inimă mare
24 februarie – o zi în care bombardamentele s-au auzit pe teritoriul ucrainean. De atunci, nenumărați ucraineni își părăsesc țara, în căutare de siguranță și securitate. Bălțenii, la fel ca și alți moldoveni, s-au arătat deschiși față de refugiații din Ucraina. La moment, funcționează trei centre oficiale de plasament pentru refugiați: Hotelul „Bălți”, Căminul „Meridian” al Universității de Stat „Alecu Russo” Bălți și Centrul de educație medicală continuă a personalului medical și farmaceutic cu studii medii. La 22.03.2022, conform datelor de ultimă oră, în aceste trei centre sunt cazate 209 persoane.
Pe lângă serviciile de cazare gratuită oferite de administrație, localnicii au dăruit cu drag pentru cei în nevoie: produse alimentare, îmbrăcăminte, jucării și altele necesare. Voluntarii din teritoriu, ai organizațiilor necomerciale, inclusiv ai primăriei, dar și specialiștii și asistenții sociali, s-au implicat activ în activități: sortarea produselor aduse de cetățeni, informarea refugiaților, distribuirea hranei, organizarea activităților cu copiii și tinerii ș.a.
Impresii ale voluntarilor:
Ioxa Gabriela și Boronciuc Ecaterina, voluntari ai primăriei: Noi am petrecut un timp minunat cu copiii refugiaților din Centrul de plasament temporar pentru refugiați (Hotelul „Bălți”).
Ecaterina: Am avut parte de emoții pozitive, întrucât, micuții erau foarte energici și deschiși.
Gabriela: Sentimentele în timpul jocului cu copiii erau ordinare, nimic deosebit, o simplă joacă cu băieți de 10-12 ani, care adoră să stea o zi întreagă la laptop, jucându-se în Minecraft. Cu toate acestea, erau momente în care copii se deschideau și povesteau secvențe din viața lor, iar aici mă luau fiorii. Un băiețel, de 12 ani din Kiev, a venit în Bălți, după care își va continua drumul cu mama și sora lui spre Austria. Cu ochii înlăcrimați, povestea cum a rămas bunica în Ucraina și refuza sa plece din patria sa. Băiețelul, spunea că îi va fi dor de bunica și speră din tot sufletul că aceasta se va răzgândi. A mai povestit și despre motanul, care a rămas la Kiev, și despre prietenii cu care speră în curând să se vadă. A spus că orașul nostru e frumos și oamenii sunt buni, dar mai mult ar vrea să se întoarcă înapoi…
(21.03.2022)
Cumpătă Valeria, voluntar al primăriei: Azi am reușit să cunosc copiii din centrul de refugiați localizat în str. A. Pușkin 41, iar Liza, o fetiță de 4 ani, mi s-a părut foarte ingenioasă, creativă și cu ambiție. Oricine poate, să se mai alăture. Ei ne așteaptă cu drag mereu.
(13.03.2022)
Lungu Alina, voluntar al primăriei: azi am petrecut timpul cu copiii refugiaților cazați la Hotelul „Bălți”, împreună cu voluntarii grupului „Moldova pentru Pace” și educatoarele din Grădinița nr. 48. În poze poate fi observată Ana, o profesoară de engleză din Harkov și băiețelul ei de 2.5 ani. Soțul a rămas în patrie. Chiar și departe de casă, Ana predă online copiilor ucraineni. În ciuda situației dificile, ea zâmbește…
Nicolai, clasa a IV-a. Când era în Ucraina, pe lângă studii, se ocupa cu programarea și robotica. Acest băiețel m-a uimit cu inteligența, cu maturitatea și receptivitatea lui. Desenul pe care l-a făcut planifica deja să-l vândă. Ce isteț e! Pe de altă parte, acești copii sunt afectați de realitatea din țara lor. Nicolai mi-a povestit cum a fost martorul distrugerii casei prietenului său: a explodat, iar după aceea, nu l-a mai văzut… Sora lui Nicolai, Nastea, are 6 ani: e gospodină. Am găsit-o făcând ordine împreună cu educatoarea și atenționând: „Curățenia! Curățenia!”, iar ceilalți copii imediat au strâns jucăriile. Sper din tot sufletul că acești copii vor găsi stabilitate și grijă pentru îndeplinirea viselor lor.
(09.03.2022)
Ana Trincanu, voluntar al primăriei, a creat saitul pentru refugiați https://bejenti.wordpress.com/ iar, la moment, se ocupă de administrarea lui. Face parte din grupul de lucru care duce evidența ocupării camerelor de hotel, ale căminelor și bazelor de odihnă. Această informație este importantă, întrucât, pagina dată are mulți vizitatori care au nevoie să cunoască disponibilitatea în timp real a camerelor (inclusiv cu plată). Datele sunt actualizate de câteva ori pe zi pe pagina-web indicată. Remarcăm faptul că Bălți a lucrat destul de operativ în această direcție, pagina pentru refugiați fiind creată încă la 27 februarie. Din momentul lansării și până la 22.03.2022, pagina dată avea mai mult de 12 000 de vizualizări.
Pe lângă voluntari, mai mulți cetățeni au donat produse, bani sau alte resurse și au oferit susținere morală pentru refugiați.
Administrația publică locală aduce sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și se implică în aceste acte de solidaritate și intenționează să rămână alături de cei aflați în nevoie.