09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Ședința Comisiei municipale pentru protecția copilului aflat în dificultate

//
Comentariu0

În cadrul ședinței Comisiei municipale pentru protecția copilului aflat în dificultate (CMPCAD) din data de 28.04.2017, au fost examinate – 14 cazuri cu implicarea a – 16 copii. Totodată, la ședință respectivă au participat – 3 reprezentanți ai Asociației Obștești CCF Moldova-Copil, Comunitate, Familie (AO CCF Moldova), care sunt parte în procesul dezinstituționalizării copiilor originari din mun. Bălți, instituționalizați în Școala de tip Internat din mun. Bălți.

Respectiv, în rezultatul examinării listei copiilor din cadrul Școlii de tip Internat în număr de – 13 copii, la cererea părinților copiilor, cu acordul scris al copiilor care au atins vîrsta de 10 ani, a fost posibil reintegrarea în familia biologică a – 6 copii.

În vizorul autorității tutelare teritoriale Bălți, la moment se află situația a încă – 7 copii din cadrul Școlii de tip Internat din mun. Bălți, care vor fi examinate/ reexaminate în cadrul ședințelor preconizate pentru luna mai și respectiv luna iunie 2017.

Concomitent, pentru două familii, în care în luna martie 2017, au fost reintegrați din Școala de tip Internat, unu și respectiv doi copii, a fost examinată oportunitatea acordării ajutorului material unic în mărime de 3000,0 lei prin intermediul Serviciului  „Sprijin Familial”.

05.05.2017 @ 11:44

Lasă un Răspuns