09:00 - 17:00
(0 231) 54-614

Frumos, vesel şi zglobiu s-a desfăşurat Ziua Internaţională a Copilului

//
Comentariu0

Sărbătoarea care i-a atras şi pe cei mai în vîrstă. Oraşul a devenit deodată o scenă, unde cele mai principale roluri le-au jucat copiii, iar spectatorii fideli  – părinţii şi buneii. De la mic la mare au participat la acţiunile desfăşurate pe piaţa V. Alecsandri, în preajma Teatrului Naţional. Consilierul municipal, preşedintele comisiei consultative de specialitate pe problemele educaţiei dna Svetlana Urzanovscaia a felicitat micuţii şi le-a povestit despre începuturile acestei sărbători. Dînsa a amintit părinţilor despre sentimentul de dragoste şi afecţiune pe care sunt datori să le dăruie copiilor.

Le-a plăcut mult micuţilor bălţeni „Orăşelul copiilor” – proiect al asociaţiei obşteşti, unde copiii au fost familiarizaţi cu lucruri utile pentru ei.

În aceiaşi zi au avut loc 2 expoziţii. La Pinacoteca „A. Cantemir” s-a desfăşurat cea a V-a ediţie expoziţiei tinerilor plasticieni ai Şcolii de arte din s. Biruinţa „Curcubeul coplilăriei”. Au fost expuse circa 30 de lucrări minunate. Despre unii din ei, trei copii din s. Heciul Vechi, se poate de menţionat aparte. Dragostea de artă îi face să parcurgă de trei ori pe săptămînă cîte 10 km, pentru a-şi exprima emoţiile şi trăirile pe pînza albă. Fiecărui participant i-au fost înmînate diplome de onoare din partea şcolii, iar din partea Pinacotecii – cadouri.

Cu cadouri şi diplome de onoare din partea DÎTS au fost menţionaţi şi participanţii expoziţiei-concurs „Lumea în viziunea copiilor”, iniţiat de directorul gimnaziului nr. 2, Roman Florescu.

Copiii au desenat, iar cîntecul şi voie bună a răsunat pretutindeni.

Cu ocazia sărbătorii FMSSP a înmînat familiilor cu mulţi copii şi celor necomplete ajutor material a cîte 350 lei pentru fiecare copil de vîrstă preşcolară. Elevii vor primi ajutor în preajma noului an şcolar.

Last updated: iunie 2, 2016 at 23:44 pm