225 de oameni au alergat pentru a contribui ca 270 de copiii să poată avea acces la educație
Comunicat de presă
Pentru al patrulea an consecutiv, echipa Run for Children s-a mobilizat în numele copiilor dezavantajați din țara noastră. Nici pandemia nu ne-a putut împiedica să batem un nou record – 225 de participanți, alergători individuali și corporativi, s-au înscris în cursa caritabilă „Provocarea 2.7” Copii Independenți de Sărăcie. Run for Children este o acțiune organizată de către Asociația „Copil, Comunitate, Familie” împreună cu Iulian Bercu, Ambasadorul organizației, care în acest an au avut drept scop de a îndemna oamenii să alerge și doneze în susținerea a 270 de copii ca aceștia să aibă acces la educație.
Timp de 7 zile, între 20-27 august, echipa de alergători au reușit să acumuleze 5 124 km sub sloganul – Copii Independenți de Sărăcie.
În acest an, echipa Run for Children s-a remarcat, de la mic la mare, printr-o solidaritate umană incredibilă, ceea ce dă dovadă că puterea comunității este catalizatorul schimbărilor. Alergarea a avut loc individual, acumulând de la 2,7 km. Inclusiv și echipele corporative a celor opt companii partenere și-au organizat cursele pentru angajați, în așa fel încât să se respecte normele și condițiile sanitare impuse. În acest sens, am avut susținerea Purcari Wines, Moldova Agroindbank, Be Travod, Wordminds, Premier Energy, Development Aid, Bizlaw și ERA (Efim Roșca Asociații). Angajații acestor companii au participat cu mult entuziasm în cursă, fiind adevărate exemple de responsabilitate socială.
“E mai mult decât o inițiativă socială. E mișcare, distracție, destindere și un team building virtual pentru ca, în final, să contribuim cu toții ca acești 270 de copii să aibă acces la educație”, susține Președintele CCF Moldova, Liliana Rotaru.
De asemenea, apreciem susținerea partenerilor: Aimo Sport, Selik, Tucano Coffee și Purcari Wines.
În aceste zile și echipa Copil, Comunitate, Familie participă la un maraton al distribuirii ghiozdanelor și rechizitelor școlare în timp util.
Indiferent de cursa aleasă și de rezultat, toți alergătorii din Run for Children Team au fost și rămân a fi, cu siguranță, SUPEREROII copiilor.
Pentru detalii:
Marta Doibani