Team Europe: BEI și ProCredit acordă o finanțare de 20 milioane EUR pentru a susține redresarea mai rapidă a IMM-urilor din Moldova afectate de criza COVID-19
Team Europe: BEI și ProCredit acordă o finanțare de 20 milioane EUR pentru a susține redresarea mai rapidă a IMM-urilor din Moldova afectate de criza COVID-19
- Banca UE și ProCredit creează o linie de credit în valoare de 20 milioane EUR pentru redresarea IMM-urilor din Moldova afectate de pandemia COVID-19.
- BEI și ProCredit Group sunt de acord să creeze linii de credit similare în Ucraina (25 milioane EUR) și Georgia (10 milioane EUR), sprijinul total acordat întreprinderilor ridicându-se astfel la 55 milioane EUR
- Operațiunea face parte din răspunsul Team Europe la situația de urgență cauzată de pandemia COVID-19 și are ca obiectiv susținerea locurilor de muncă, menținerea lichidității și operațiunilor, precum și stimularea redresării economice a țărilor partenere UE
Banca Europeană de Investiții, instituția de creditare a Uniunii Europene, va pune la dispoziția ProCredit Group 20 milioane EUR pentru a oferi o nouă linie de credit întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și susține redresarea mai rapidă a acestora în urma pandemiei COVID-19. Linia de credit poate fi pusă la dispoziție în mai multe monede, inclusiv în cea locală.
Investiția face parte dintr-un acord regional cu ProCredit Group în valoare de 55 milioane EUR, care permite crearea de linii de credit similare la băncile ProCredit Group din Ucraina (25 milioane EUR) și din Georgia (10 milioane EUR), cu scopul de a susține redresarea economică mai rapidă a țărilor partenere UE din vecinătatea estică în contextul COVID-19.
Această tranzacție oferă o finanțare foarte necesară întreprinderilor din Moldova pentru a rezolva problemele de capital circulant create de pandemia actuală. De asemenea, împrumutul BEI consolidează sectorul bancar național din Moldova și îi sporește capacitatea de a finanța redresarea economică a țării.
Vicepreședinta BEI Teresa Czerwińska, responsabilă de operațiunile din Georgia, Moldova și Ucraina, a declarat: „Team Europe continuă să susțină redresarea economică a țărilor partenere UE din vecinătatea estică în contextul pandemiei COVID-19, într-un demers de solidaritate paneuropeană în aceste vremuri grele. Astfel, am creat noi surse de finanțare într-un moment în care un astfel de ajutor este crucial pentru supraviețuirea IMM-urilor noastre.
Așteptăm cu nerăbdare ca în viitor să extindem parteneriatul nostru astfel încât să permitem și mai multor companii să beneficieze de eforturile noastre comune de sprijinire creșterii și dezvoltării IMM-urilor și întreprinderilor cu capitalizare medie.”
Erika Hasznos, însărcinat cu afaceri a.i., Delegația UE în Republica Moldova, a declarat: „În cadrul abordării Team Europe, pentru a face față provocărilor create de pandemia COVID-19, au fost mobilizate resurse considerabile de către toate instituțiile, Statele membre și instituțiile financiare UE, în special de către Banca Europeană de Investiții (BEI). În Republica Moldova, depunem cu toții eforturi pentru a furniza echipamentele sanitare necesare, a îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare și a susține digitalizarea și ecologizarea economiei. Ajutorul din partea Team Europe este direcționat și spre domenii-cheie precum dezvoltarea locală, buna guvernanță, drepturile omului, statul de drept și combaterea discriminării. Sperăm ca această nouă linie de asistență din partea Băncii UE, adresată IMM-urilor din toată țara, să aducă beneficii tangibile, îmbunătățind astfel viața cetățenilor Republicii Moldova.”
Conducerea ProCredit Holding AG & Co. KGaA, societatea mamă a grupului ProCredit, a declarat:
„Datorită relațiilor solide cu clienții și partenerii noștri, precum este BEI, am putut să acordăm sprijin eficient numeroaselor IMM-uri în aceste luni anevoioase. Liniile de credit de la BEI vor ajuta IMM-urile din Georgia, Moldova și Ucraina să depășească deficitele de lichiditate pe termen scurt și vor oferi sprijinul atât de necesar în monedele locale pentru proiectele lor de investiții. Ne așteptăm că astfel să poată profita de noi domenii de activitate și oportunități, ceea ce va ajuta la redresarea economică din anii următori. Avem încredere că aceasta va fi stimulată de o orientare structurală către investițiile favorabile climei și durabile din punct de vedere social și ecologic.
Team Europe: Afirmarea solidarității paneuropene în perioade de criză
Investiția BEI face parte din răspunsul general al Team Europe la pandemia COVID-19 și susține redresarea socială și economică durabilă a țărilor din vecinătatea estică a UE. Operațiunea susține IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie, care sunt coloana vertebrală a economiilor naționale și o sursă majoră de locuri de muncă în cele trei țări.
Garantată de Uniunea Europeană, investiția BEI permite ProCredit Group să își extindă activitățile de creditare fără a pune în pericol stabilitatea pe termen lung a sectoarelor financiare locale sau capacitatea acestora de a susține pe termen lung redresarea economică în contextul pandemiei.
Liniile de credit vor fi mai atrăgătoare datorită condițiilor mai flexibile permise de măsurile BEI pentru situații de urgență, impuse de pandemia COVID-19. Aceste măsuri pentru situații de urgență fac parte din eforturile Team Europe de a susține țările partenere din vecinătatea estică pe durata pandemiei.
Informații generale
Despre BEI:
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. Banca pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, cu scopul de a contribui la atingerea obiectivelor politicilor UE.
BEI în vecinătatea estică:
Prin împrumuturile acordate țărilor din vecinătatea estică – Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Azerbaidjan, Armenia și Georgia – Banca Europeană de Investiții joacă un rol vital în construirea unei infrastructuri sociale și economice importante. Proiectele noastre dezvoltă sectorul privat și reziliența țărilor la schimbările climatice. În același timp, prezența noastră consolidează relațiile cu Uniunea Europeană și cu statele sale membre.
În regiunea vecinătății estice, BEI se concentrează pe crearea de locuri de muncă de calitate și pe încurajarea creșterii economice, dezvoltarea industriei și infrastructurii, susținerea inovației și furnizarea de energie curate și accesibile ca preț. Acțiunile climatice, conform Acordului de la Paris, reprezintă o prioritate de top în cadrul activităților de creditare ale BEI. Prin finanțările noastre, acționăm ca un catalizator pentru a atrage fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă (ODD) pentru 2030. Pentru mai multe informații despre activitățile BEI în vecinătatea estică, accesați acest link.
Despre ProCredit Holding AG & Co. KGaA
ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este societatea-mamă a grupului ProCredit, orientat către dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă operațiunile din Europa de Sud și de Est, grupul ProCredit are activitate și în America de Sud și Germania. Acțiunile companiei se tranzacționează pe segmentul Prime Standard al Bursei din Frankfurt. Printre investitorii de referință ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA se numără investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (instrumentul de plasament pentru personalul ProCredit), DOEN Participaties BV, din Olanda, KfW Development Bank și SFI (parte din World Bank Group). În calitate de companie superioară ierarhic în cadrul grupului, conform legislației privind sectorul bancar din Germania, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supervizată la nivel consolidat de Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Banca Centrală (Bundesbank) din Germania. Pentru informații suplimentare, accesați: www.procredit-holding.com.
Relația cu presa:
Banca Europeană de Investiții
Tibor Jona, t.jona@eib.org, Tel.: +352 691 287 052
Website: www.eib.org/press – Biroul de presă: +352 4379 21000 – press@eib.org
ProCredit Holding
Andrea Kaufmann, Responsabilă cu comunicarea, ProCredit Holding, Tel.: +49 69 951 437 138,