08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Stimaţi lucrători ai transportului auto şi gospodăria drumurilor!

//
Comentariu0

Primăria municipiului Bălţi vă adresează sincere felicitări cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorului al transportului auto şi gospodăria drumurilor!

Viaţa noastră este în permanentă mişcare şi noi cu toţii suntem legaţi de transport şi drum. Este greu să-ţi imaginezi oraşul nostru fără automobile, autobuse, autocamioane.

An de an, sute de unităţi de transport asigură funcţionarea tuturor sferelor de activitate şi contribuţie la dezvoltarea gospodăriei comunale. Nu există o persoană, care nu beneficiază de serviciile dumneavoastră şi necesitatea în ele creşte pe zi ce trece. Pe teritoriul municipiului funcţionează circa 20 de întreprinderi auto, unde muncesc peste 6 mii de profesionişti, care şi-au consacrat viaţa acestei ramuri.

Munca dumneavoastră este legată de pericol şi responsabilitate enormă pentru viaţa şi sănătatea pasagerilor, starea mărfurilor încărcate. Profesionalismul înalt, atenţie şi prudenţă la drum vă ajută să îndepliniţi obligaţiunile destoinic.

Calitatea funcţionării transportului auto depinde şi de starea gospodăriei drumurilor şi podurilor. În municipiul Bălţi există cinci întreprinderi de construcţie a drumurilor, care fac tot posibilul pentru asigurarea lucrărilor pentru întreţinerea, reparaţia şi exploatarea gospodăriei drumurilor şi podurilor.

Primăria municipiului Bălţi exprimă sincere mulţumiri tuturor lucrătorilor din sfera transportului auto şi a gospodăriei drumurilor pentru muncă depusă, pentru asigurarea activităţii vitale a municipiului nostru.

Dorim tuturor angajaţilor acestei ramuri succese, activitate stabilă, condiţii de muncă destoinice, sănătate dumnevoastră şi familiilor dumneavoastre!

 

Primar al mun. Bălţi

Nicolai Grigorișin

Last updated: octombrie 25, 2018 at 18:59 pm

Lasă un Răspuns