piața Independenței, 1
08:00 - 17:00
(0231) 2-64-50
  • Русский
  • Semnarea Acordului de colaborare cu AO „Asociația Migranților de Pretutindeni „DIASPORA-GET ADAPTABLE””

    //
    Categories

    Marți, 07.06.2022, Primarul municipiului Bălți, dl Nicolai Grigorișin, a semnat acordul de colaborare cu dl Ion Ciobanu, președintele AO „Asociația Migranților de Pretutindeni „DIASPORA-GET ADAPTABLE””, proiectul căruia a fost aprobat prin decizia CMB nr. 7/4 din 27.05.2022.

    Prin încheierea acestuia, părțile manifestă scopul de a colabora în vederea promovării Bunei Guvernanțe și proceselor democratice, drepturilor omului, drepturilor social-economice și culturale ale comunităților, protecției mediului precum și a consolidării relațiilor dintre societatea civilă din diasporă și administrația publică locală.

    Acesta este al doilea acord de colaborare încheiat între Unitatea administrativ-teritorială municipiul Bălți și o asociație obștească în anul curent, iar, în vigoare, sunt cca 20 de acorduri de colaborare de acest fel. Primăria realizează importanța colaborării cu societatea civilă și încurajează aceste relații.

    Leave a Reply