Ședința Consiliului de Siguranță Comunitară: Primarul insistă asupra consolidării eforturilor APL și ale forțelor de ordine pentru a diminua nivelul infracționalității în municipiul Bălți
La data de 7 februarie 2025 a avut loc ședința Consiliului de Siguranță Comunitară. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, ai Inspectoratului de Poliție Bălți, precum și membri ai comunității, având ca obiectiv principal analiza și combaterea comercializării ilicite de alcool și consumului acestuia în locurile publice.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, în cuvântul său de salut, a reiterat necesitatea implicării tuturor actorilor comunitari pentru a găsi soluții eficiente în vederea reducerii fenomenului consumului abuziv de alcool în spațiile publice.
În cadrul ședinței, au fost prezentate rezultatele sondajului de securitate publică, desfășurat în perioada 2-10 decembrie 2024, care a evidențiat principalele probleme semnalate de cetățeni. Conform datelor colectate, cele mai stringente probleme identificate sunt: prezența câinilor vagabonzi, consumul de alcool în spațiile publice, iluminatul insuficient, starea precară a drumurilor, furturile și parcarea neregulamentară.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Gheorghe Dragan și Vadim Budarețchi au prezentat statistici privind faptele contravenționale și infracționale corelate cu consumul de alcool, evidențiind impactul negativ asupra securității comunității. De asemenea, au fost discutate măsurile de prevenire și sensibilizare a populației privind riscurile consumului excesiv de alcool și sancțiunile aplicate conform legislației în vigoare.
În încheiere, primarul Alexandr Petkov a accentuat că o soluționare eficientă a acestor probleme necesită o cooperare activă între administrația publică locală, forțele de ordine și comunitate. Acesta a îndemnat cetățenii să colaboreze cu autoritățile și să semnaleze cazurile de încălcare a legii, pentru a contribui la îmbunătățirea siguranței în municipiul Bălți.