08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Ședința Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate din 27.01.2017

//
Comentariu0

În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului RM nr. 7 din 20.01.2016 „Cu privire la aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate”, la nivel local a fost elaborat Regulamentul intern de organizare și funcționare a Comisiei municipale pentru protecția copilului aflat în dificultate și creată componența nominală a comisiei compusă din 9 (nouă) membri, aprobată prin Decizia Consiliului municipal Bălți, nr. 3/11 din 31.03.2016.  Președintele Comisiei a fost întărită dna Lilia Sava, viceprimarul mun. Bălți, iar vicepreședintele Comisiei, este dna Irina Serdiuc,  secretarul Consiliului municipal Bălți.

Comisia se întrunește lunar, cazuri excepționale în regim de urgență, la solicitarea autorității tutelare teritoriale sau locale (Sadovoe, Elizaveta). Rolul Comisiei este eliberarea avizului pentru aprobarea măsurilor de sprijin familial privind depășirea situațiilor de risc și prevenirea separării copilului de familie, precum și a măsurilor de protecţie a copilului separat de părinți.

La data de 25.11.2016 Comisia a examinat 21 de cazuri:

– pentru 5 familii s-a recomandat acordarea ajutorului bănesc prin intermediul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, în scopul procurării unui obiect de uz casnic conform necesităților copilului:

– pentru 7 cazuri, Comisia municipală pentru protecţia copilului aflat în dificultate a recomandat  elaborarea  dispoziţiei  autorităţii tutelare teritoriale, pentru plasarea copilului în serviciul de tutelă/ curatelă  în familia extinsă dintre care pentru două familii s-a recomandat achitarea indemnizației lunare conform prevederilor legale;

pentru celelate 9 cazuri, deciziile au fost diverse:

– reintegrarea copiilor în familia biologică; plasamentul copiilor în Centrul de plasament temporar „Drumul spre casă”, prelungirea plasamentului în Centrul de plasament temporar „Drumul spre casă”; un caz a fost închis pentru dinamica reușită constantă.

În cadrul Comisiei au fost invitați suplimentar atît membrii familiei cît și copiii care au împlinit vîrsta de 10 ani, pentru a-și expune opinia proprie.

***

Ședința Comisiei municipale pentru protecția copilului aflat în dificultate din 19.12.2016, a fost întrunită în scopul examinării a 5 (cinci) cazuri, cu implicarea a 9 (nouă) copii.

Ședință a fost promovată de către dna L. Sava, președintele comisiei cu participarea a 6 (șase) membri ai echipei. În cadrul ședinței au fost examinate mai multe întrebări:

– cu privire la reintegrarea copilului în familia biologică a mamei,

– instituirea tutelei temporare,

– închiderea cazului și referirea spre monitorizare, conform competențelor, către asistentul social comunitar de la locul de trai al copiilor.

În urma recomandările/ concluziile Comisiei municipale pentru protecţia copilului aflat în dificultate, autoritatea tutelară teritorială, va emite avizul corespunzător și va monitoriza situația în particular, conform prvederilor legislației în vigoare.

Last updated: februarie 23, 2017 at 17:34 pm

Lasă un Răspuns