Ședința comisiei municipale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane
La 05 septembrie 2017 în cadrul primăriei municipiului Bălți s-a desfășurat ședința Comisiei municipale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane. Unul dintre subiectele abordate la ședință a fost realizarea setului de măsuri privind implementarea acțiunilor prioritare în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, în termen de până la 31 decembrie 2017 cu privire la implementarea Planului național de prevenire și combatere a TFU pentru perioada anilor 2014-2016 și în baza Raportului național în domeniu, pentru anul 2016.
Un alt subiect discutat la ședință a fost desfășurarea în municipiu Bălți, în perioada 16-22 octombrie 2017, a Campaniei Naționale ”Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”. În cadrul ședinței dna Elena Burlac, asistent social în Centrul Prietenos Tinerilor ”ATIS” a prezentat rezultatele organizării instruirilor/atelierelor de informare în instituțiile de învăţământ preuniversitar, universitar şi vocaţional-tehnic la tema prevenirea TFU în anul de studii 2016-2017, în parteneriat cu AO ”Tinerii pentru Dreptul la Viață” și perspectivele pentru anul de studii 2017-2018.