08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Se anunță concurs repetat pentru selectarea candidaților la funcţia de mediator comunitar

//
Comentariu0

Comisia municipală de concurs (creată prin dispoziția primarului nr. 33 din 01.02.2024 (link)), anunță, repetat, selectarea candidaţilor la funcţia de mediator comunitar.

Condițiile față de candidați:
La funcția de mediator comunitar pot candida persoanele de etnie romă care cunosc limba de stat și limba rusă, au studii profesionale tehnice sau superioare de licență; în cazul în care nu poate fi identificat un candidat – cel puțin studii secundare generale, cu o experiență de lucru de cel puțin un an în domeniu, ca urmare a participării în proiecte/inițiative desfășurate în localitățile de romi. Cunoașterea limbii romani constituie un avantaj.

Cerințele funcției pot fi accesate aici: (word).

Componența dosarelor:
Candidaţii prezintă dosarul de participare la concurs, care trebuie să conţină:

  • cererea de înscriere la concurs adresată primarului mun. Bălți;
  • CV-ul (în limba de stat/limba rusă, ca limbă de comunicare în municipiul Bălți);
  • copia actului de identitate;
  • copia certificatului de naştere sau a unui alt document confirmativ care atestă apartenenţa candidatului la etnia romă;
  • copia certificatului/diplomei de absolvire a studiilor;
  • certificatul medical;
  • cazierul judiciar;
  • recomandarea societăţii civile rome locale, a unei sau a mai multor organizaţii neguvernamentale rome.

(Candidaţii la funcţia de mediator comunitar sunt înaintaţi de către reprezentanţii societăţii civile rome locale prin intermediul scrisorilor de sprijin/recomandărilor din partea unei sau mai multor organizaţii neguvernamentale, expediate până la data stabilită de Comisie.)

Modul și termenul de depunere:
Dosarele candidaților la funcția de mediator comunitar se depun în format fizic sau electronic (semnate electronic, la adresa primaria@balti.md), până la data de 31.05.2024 (ora 15.00), la adresa Primăriei mun. Bălți, Piața independenței, 1, Direcția secretariat (bir. 323), unde vor fi înregistrate.

*Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu se examinează.

Procedura de evaluare:
Evaluarea şi selectarea candidaților la funcția de mediator comunitar are loc în 2 etape:

  1. preselecția în baza dosarelor;
  2. interviul.
Last updated: aprilie 29, 2024 at 16:26 pm

Lasă un Răspuns