Restricții temporare de circulație, modificarea rutelor de troleibuz și sistarea alimentării cu apă în legătură cu lucrările de reabilitare a rețelei de apeduct
În data de 29 iulie 2026, în intervalul orar 08:00–17:00, circulația rutieră va fi temporar restricționată la intersecția străzilor Bulgară și Alexandru cel Bun, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă de către Î.M. „Regia Apă-Canal Bălți”.
Lucrările sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă și creșterea fiabilității rețelei municipale.
Pe durata executării lucrărilor, vor interveni modificări în circulația transportului electric:
- rutele de troleibuz nr. 2, 7 și 9 vor ocoli sectorul restricționat, circulând pe strada Lesecico;
- rutele de troleibuz nr. 14 și 20 vor circula până la Depoul de troleibuze, unde vor efectua întoarcerea și își vor continua traseul în sens invers.
Primăria municipiului Bălți îndeamnă călătorii să țină cont de aceste modificări la planificarea deplasărilor.
Totodată, Primăria reamintește că, în perioada 29–30 iulie 2026, în cartierul Dacia (BAM) va fi sistată temporar alimentarea cu apă potabilă, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a rețelei de apeduct.
Locuitorii cartierului sunt rugați să își asigure din timp rezervele necesare de apă pentru consum și necesități casnice.
Alimentarea cu apă va fi reluată imediat după finalizarea lucrărilor și efectuarea verificărilor tehnice.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și cooperare.














