Renato Usatîi își depune mandatul de primar al municipiului Bălți.
Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, își depune demisia din funcția de primar al municipiului Bălți. Despre aceasta Usatîi a anunțat în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8.
Potrivit lui Usatîi, astăzi Bălțiul are nevoie de „un gospodar pe loc”, iar din motiv că guvernarea i-a creat „toate condițiile” ca el să nu poată reveni în următoarea perioadă acasă, își va depune demisia pe parcursul acestei săptămâni.
Politicianul a specificat că dacă își depunea mandatul mai târziu, atunci potrivit legislației, la Bălți urma să asigure interimatul un viceprimar aflat acum în funcție, până la alegerile locale din 2019. Asta pentru că, în ultimul an până la alegerile locale nu se organizează alegeri locale noi.
Astfel, potrivit lui Usatîi, „la Bălți, vor fi organizate alegeri locale noi pe 20 mai, așa cum a stabilit CEC în toată țara (n.r. se referă la toate localitățile rămase, din diverse motive fără primar)”, a declarat Usatîi.
Acesta a precizat că „Partidul Nostru” va avea un candidat la alegerile locale noi întrucât „nu și-a îndeplinit toate promisiunile electorale” din 2015.
Analistul Andrei Popov, prezent în studiou, a ținut să-l felicite pe Renato Usatîu cu ocazia acestui pas, precizând că acesta a demonstrat, încă odată, că „poate strica jocurile”. „Este o surpriză pentru mine. Dacă încă ieri îmi spunea cineva despre aceasta, n-avea să cred. Felicitări”, a replicat Popov.
Sursa: independent.md