Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, l-a felicitat pe directorul Școlii de Arte pentru Copii, Oleg Carp, cu prilejul jubileului de 60 de ani și a celor 25 de ani de activitate de succes în funcția de conducere
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, i-a adresat lui Oleg Carp calde și sincere felicitări cu ocazia aniversării a 60 de ani și a celor 25 de ani de activitate în calitate de director al Școlii de Arte pentru Copii și i-a înmânat o diplomă de recunoștință, urându-i noi succese în formarea talentelor și prosperitate instituției aflate sub îndrumarea sa.
Școala de Arte pentru Copii din mun. Bălți se dezvoltă, activează rodnic, aspiră continuu la performanțe și își demonstrează realizările artistice sub conducerea lui Oleg Carp deja de 25 de ani. În spatele acestor 25 de ani de activitate de succes se află munca zilnică minuțioasă, profesionalismul înalt și abordarea responsabilă, experiența și înțelepciunea conducătorului.
Primăria municipiului Bălți îi urează lui Oleg Carp sănătate, energie inepuizabilă, culori vii și noi realizări frumoase!