Primarul Alexandr Petkov: „Graficele de circulație ale transportului – acum disponibile public pentru confort și transparență!”
Primarul municipiului Bălți Alexandr Petkov a subliniat importanța asigurării transparenței activității transportului public și confortul locuitorilor. Astfel, graficele de circulație ale autobuzelor și microbuzelor sunt disponibile publicului.
„Ne propunem să facem activitatea transportului public urban cât mai transparentă și comodă pentru locuitorii din Bălți, cât și din satele Elizaveta și Sadovoe. Observațiile și feedback-ul dumneavoastră sunt extrem de importante pentru îmbunătățirea serviciilor,” a declarat primarul.
În caz de abateri de la orar, Primăria municipiului Bălți îndeamnă cetățenii să raporteze acest lucru la numărul de telefon al dispeceratului: 023122349.