Primăria municipiului Bălți participă la atelierele de instruire în domeniul energiei și climei
În perioada 14-15 noiembrie 2024, o delegație a Primăriei municipiului Bălți, condusă de viceprimarul Tatiana Dubițkaia, a participat la atelierul „Managementul proiectelor în domeniul energiei și climei și crearea unităților de implementare a proiectelor (UIP)”. Evenimentul, organizat de Alianța de Eficiență Energetică și Regenerabilă, s-a desfășurat la Chișinău pe 14 noiembrie, iar pe 15 noiembrie – la Ceadîr-Lunga.
Din echipa Primăriei Bălți au făcut parte Dna Olga Iurcenco, șef adjunct al Direcției Învățământ, Tineret și Sport, precum și Iulian Criucov și Pavel Tcaci, ambii specialiști principali în cadrul Direcției Relații Externe și Atragere Investiții. Participarea la acest atelier a fost esențială pentru consolidarea capacităților administrației locale în dezvoltarea și implementarea proiectelor de eficiență energetică și climă.
Atelierul a reunit reprezentanți ai altor patru localități din Republica Moldova: Ialoveni, Cantemir, Trușeni și Talmaza, selectați pentru a primi suport tehnic prin proiectul CoM-East. Obiectivul principal al instruirii a fost îmbunătățirea abilităților profesionale ale funcționarilor din autoritățile publice locale, facilitând gestionarea eficientă a proiectelor de infrastructură energetică și climă.
Participanții au beneficiat de expertiza unor specialiști renumiți, precum Jan Edwin Waanders, cu o experiență de peste 15 ani, inclusiv în cadrul programului regional Convenția Primarilor – Proiecte Demonstrative, și Andriy Udovik, expert în proiecte locale din Ucraina. Totodată, Primăria Ceadîr-Lunga a fost prezentată ca exemplu de succes în implementarea soluțiilor demonstrative și atragerea de investiții în sectorul energetic și adaptare climatică.
Această instruire a oferit oportunități pentru schimbul de cunoștințe și bune practici, contribuind la dezvoltarea unor proiecte sustenabile și durabile în municipiul Bălți.